UE a acordat Republicii Moldova prima tranșă de 15 milioane de euro pentru justiție
-
23 Decembrie 2013 19:31
Comisia Europeană a acordat Republicii Moldova prima tranșă de 15 milioane de euro, din cele 60 de milioane promise de Bruxelles pentru reformarea sistemului justiției.
Este un sprijin fără precedent în domeniul justiției, pentru o țară non-comunitară, a declarat ministrul justiției Oleg Efrim la conferința de presă comună cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău Pirkka Tapiola.
Potrivit Ministrului Justiției, acordarea primei tranșe din asistența promisă se datorează faptului că Republica Moldova a realizat acțiuni concrete în reformarea instituțiilor de drept.
La rândul său, șeful Delegației UE în Moldova a declarat că Uniunea Europeană va continua să susțină reformele din țara noastră.
Pirkka Tapiola a ținut să precizeze că următoarele tranșe vor fi condiționate de implementarea satisfăcătoare a reformelor, între care lupta cu corupția a fost evidențiată în mod special. Costurile implementării Strategiei de Reformare în Sectorul Justiției 2011-2016 au fost estimate la aproximativ 150 de milioane de euro.

