Ucraina vrea un „triunghi energetic”' cu SUA și Polonia. Nord Stream 2 este un pericol pentru toată Europa, declară Zelenski
-
01 Septembrie 2019 10:14
Ucraina încearcă să-și diversifice sursele de aprovizionare cu energie, a declarat sâmbătă la Varșovia președintele ucrainean Volodimir Zelenski, el pronunțându-se pentru o „cooperare energetică în triunghiul Ucraina-Polonia-SUA”, informează AFP.
Zelenski a făcut această declarație în fața presei alături de omologul său polonez Andrzej Duda.
Președintele ucrainean a reafirmat cu acest prilej opoziția țării sale față de gazoductul Nord Stream 2, pe care l-a calificat drept „inacceptabil” și „un pericol pentru toată Europa”. Acest gazoduct ruso-german, aflat în construcție, ocolește Polonia și Ucraina, țări care văd în acest proiect un mijloc de presiune politică și economică al Moscovei.
Compania poloneză de gaze PGNiG a anunțat săptămâna aceasta achiziția unei cantități de gaze naturale lichefiate din SUA, acest transport urmând să sosească în Polonia în noiembrie și a fost deja revândut companiei ucrainene Energy Resources of Ukraine (ERU).
Pe de altă parte, cei doi președinți au spus că doresc amândoi eliminarea tensiunilor dintre țările lor, tensiuni pe care Zelenski le-a descris drept un „cadou pentru dușmanii noștri”. Acestea sunt legate mai ales de interdicția dictată de autoritățile ucrainene privind exhumarea victimelor poloneze ale masacrelor comise de naționaliștii ucraineni în al Doilea Război Mondial.
Președintele ucrainean a venit la Varșovia pentru a participa la ceremoniile de marcare a 80 de ani de la începutul acestui război. El a evocat formarea sub patronajul celor doi șefi de stat a unui grup de lucru ucraineano-polonez pentru studiul istoriei și a vorbit de asemenea despre un proiect de ridicare a unui „monument al reconcilierii” la granița dintre cele două țări.
La rândul său, președintele Duda a afirmat că dorește ca Ucraina să se apropie de NATO și UE și ca Zelenski, „un om tânăr pentru un președinte”, să-și realizeze proiectele politice pentru ca țara sa „să facă parte din lumea liberă, din lumea democratică”, notează Agerpres.