Ucraina va răspunde la orice solicitare de ajutor a Chișinăului în cazul în care vor apărea complicații în problema transnistreană

  • 18 Februarie 16:17
Ucraina va răspunde la orice solicitare de ajutor a Chișinăului în cazul în care vor apărea complicații în problema transnistreană

Ucraina este dispusă să ofere, la solicitare, orice fel de ajutor Chișinăului în cazul în care vor apărea complicații în problema transnistreană.

Afirmația aparține ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevcenko, scrie Deutsche Welle.

„Dacă o atare necesitate va apărea, Ucraina va reacționa prompt la primul demers oficial al Guvernului moldovean. Ucraina respectă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova și nu va lua unilateral decizii în privința Transnistriei. În ceea ce privește reglementarea transnistreană, Kievul își va coordona toate acțiunile cu Chișinăul”, a spus diplomatul ucrainean.

Marko Shevcenko a reafirmat că formatul „5+2” (cu participarea OSCE, Rusiei, Ucrainei, Chișinăului și Tiraspolului + UE și SUA ca observatori), creat pentru soluționarea conflictului transnistrean, nu mai poate funcționa, pentru că „Ucraina nu se va mai așeza niciodată la aceeași masă de negocieri cu Rusia agresoare”. Potrivit lui, prin invadarea Ucrainei, Rusia s-a compromis ca mediator. Prin urmare, Chișinăul și partenerii săi internaționali trebuie să decidă care va fi noul format în care va fi soluționată problema transnistreană. 

Pe de altă parte, în discursul său, ținut săptămâna aceasta în Duma rusă, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a deplâns înghețarea formatului de negocieri „5+2”, în care Rusia este „garant și mediator” în soluționarea diferendului transnistrean.

Ucraina a închis cu tancuri segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene din prima zi a invaziei ruse, pentru a se asigura că nu va fi atacată de pe acest flanc de către militarii ruși care staționează ilegal în regiunea transnistreană.

„Când s-a început războiul, percepția noastră în raport cu Transnistria s-a modificat. Regiunea transnistreană nu mai este doar problema Republicii Moldova, dar este o amenințare de securitate și pentru Ucraina. Și noi suntem pregătiți pentru toate evoluțiile posibile pe acest flanc. Pentru Ucraina, regiunea transnistreană este un spațiu care adăpostește militari ruși. În plus, acolo este așa-zisa „armată transnistreană” (care se află tot la discreția Rusiei – n.n.), un depozit uriaș de armament (cel de la Cobasna – n.n.) și, tot acolo, activează liber serviciile secrete ruse. Pentru Ucraina, toate acestea reprezintă un potențial pericol. Acum acest pericol este mai mult teoretic. O evoluție militară nu este în interesul Tiraspolului în acest moment. Dar nu se știe dacă cei de la Tiraspol ar rămâne autonomi în cazul în care Moscova le-ar cere să genereze un nou focar”, a menționat ambasadorul ucrainean.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Mon
13
Tue
11
Wed
11
Thu
9
Fri
8
Arhivă Radio Chișinău