Ucraina: Regiunea Zaporojie, vizată de cel mai mare atac rusesc de la începutul războiului

  • 10 Februarie 2023 10:50
Ucraina: Regiunea Zaporojie, vizată de cel mai mare atac rusesc de la începutul războiului

Forțele ruse și-au intensificat atacurile în dimineața zilei de vineri împotriva regiunii Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, aflată încă de la începutul invaziei sub controlul Rusiei, care controlează în prezent o parte a regiunii omonime, relatează Agerpres.

Explozii au fost auzite în mai multe zone ale regiunii, inclusiv în orașul Zaporojie și la Vinnița, în timp ce în regiunea vecină Dnipropetrovsk, autoritățile locale au avertizat cu privire la un atac cu drone, au informat surse oficiale, citate de agențiile ucrainene de presă.

Forțele ruse au atacat în special infrastructura energetică din Zaporojie la primele ore ale dimineții, lovind orașul de 17 ori într-o singură oră, a indicat secretarul Consiliului local, Anatoli Kurtiev, citat de The Kyiv Independent.

Potrivit lui Kurtiev, acesta este cel mai mare număr de atacuri lansate de Rusia asupra Zaporojie de la începutul războiului.

Serhii Lisak, șeful administrației militare din Dnipropetrovsk, a lansat un apel pe contul său de Telegram către locuitorii din regiune să se abțină să se apropie de obiectivele de infrastructură critică și să nu publice date privind consecințele atacurilor și ale operațiunilor de apărare antiaeriană.

Rușii și-au intensificat ofensiva asupra Ucrainei în ultimele zile, cu mai puțin de două săptămâni înainte de împlinirea unui an de la începutul invaziei, la 24 februarie.

În timp ce cele mai grele lupte au loc în regiunile Donețk și Lugansk, în estul țării, la granița cu Rusia, Moscova și-a intensificat, de asemenea, atacurile în regiunile Zaporojie și Herson, în sud-vest.

Cele patru regiuni au fost anexate de Rusia în septembrie trecut, în urma convocării unor referendumuri în zonele ocupate care nu au fost recunoscute la nivel internațional și pe care armata rusă nu le controlează integral nici în prezent.

Comunitatea internațională și-a manifestat îngrijorarea față de atacurile care au loc la Zaporojie, unde centrala nucleară este la ora actuală deconectată de la sistemul energetic.

Directorul general al agenției atomice ruse, Rosatom, Aleksei Lihaciov, s-a întâlnit joi cu șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), argentinianul Rafael Grossi, pentru a discuta despre crearea unei zone de securitate în jurul centralei de la Zaporojie.

Într-un scurt mesaj pe Telegram, Rosatom a confirmat că părțile nu au ajuns la niciun acord pe moment în "problema centrală" a discuțiilor - "crearea unei zone de siguranță" în jurul uzinei.

Sirenele de atac aerian au răsunat din nou vineri dimineață, autoritățile ucrainene cerând locuitorilor să se ascundă în adăposturi, anunțând un alt atac masiv aerian, după ce armata ucraineană a depistat un avion AWACS A-50U pe care Rusia îl ridică de regulă în aer pentru a detecta țintele de pe teritoriul Ucrainei, relatează Kanal24.

Alertele de atac aeriene au fost activate în noaptea de joi spre vineri în majoritatea regiunilor din Ucraina, armata rusă lansând atacuri cu rachete și drone, dinspre Crimeea (ocupată) în special asupra unor obiective de infrastructură, dintre care unele au fost distruse, potrivit Reuters, Unian și postului de televiziune ucrainean Kanal 24.

Rusia a lansat dronele kamikaze de pe coasta de est a Mării Azov, iar rachetele Kalibr de pe o fregată din Marea Neagră.

Cel puțin zece rachete au lovit orașul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică în unele zone, au anunțat vineri responsabili locali.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău