Ucraina | Mii de manifestanți în stradă împotriva „capitulării” față de Rusia

  • 08 Decembrie 2019 17:50
Ucraina | Mii de manifestanți în stradă împotriva „capitulării” față de Rusia

Aproximativ 5.000 de manifestanți au făcut apel duminică la președintele ucrainean Volodimir Zelenski să nu cedeze presiunii Moscovei, cu o zi înainte de o întâlnire cu Vladimir Putin la un summit despre conflictul ucrainean la Paris, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Manifestanții, care a răspuns la apelul venit în special de la partidul fostului președinte Petro Peroșenko, s-au reunit în centrul capitalei pentru această pentru această adunare denumită 'Linii roșii pentru Zelenski'.

Militanți ai partidului de extremă-dreapta Svoboda au fost de asemenea prezenți, numeroși participanți afișând pancarte pe care era scris 'Nu capitulării' și 'Gazul rusesc, funia din jurul gâtului'.

"Mi-e teamă de rezultatele (summitului). Nu aștept nimic bun de la președintele nostru deoarece este o persoană slabă (...) Mi-e teamă că vinde interesele statului". a declarat pentru AFP Anna Gnilițka, fermieră de 47 de ani venită din regiunea Zaporojie (sud-est).

"În schimbul gazului ieftin pe care Rusia îl poate oferi, Zelenski poate face concesii în privința chestiunii Donbassului și a statutului său", a spus la rândul său Oleksandr Zubcenko, un pensionar de 61 de ani.

Noua Biserică Ortodoxă Ucraineană, care și-a obținut în urmă cu un an independența de sub tutela religioasă a Moscovei, a anunțat că duminică va ține o zi de rugăciuni "pentru o pace justă și pentru victoria poporului nostru și a statului nostru".

Volodimir Zelenski și Vladimir Putin se întâlnesc luni, la Paris, în prima lor întrevedere, sub o mediere franco-germană, pentru a relansa negocierile de pace în privința estului Ucrainei, unde războiul dintre Kiev și separatiștii pro-ruși început în urmă cu peste cinci ani a făcut peste 13.000 de morți.

Occidentul și Ucraina acuză Moscova că îi finanțează și îi înarmează pe rebeli, lucru negat de Rusia. Acest summit este extrem de așteptat, după trei ani de paralizie a negocierilor la cel mai înalt nivel, chiar dacă nu este sperat niciun rezultat real.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:73 %
Vint:2,06 m/s
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău