Ucraina înfruntă 50.000 de soldați în regiunea rusă Kursk. Printre ei sunt și luptători nord-coreeni, afirmă Zelenski

  • 12 Noiembrie 08:00
Ucraina înfruntă 50.000 de soldați în regiunea rusă Kursk. Printre ei sunt și luptători nord-coreeni, afirmă Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, luni, că Rusia a desfășurat aproape 50.000 de trupe în Kursk, regiunea din sudul Rusiei unde Kievul a lansat, în vară, o contraofensivă surpriză, potrivit CNN.

Trupele ucrainene „continuă să țină piept” celor „aproape 50.000 de inamici” în Kursk, a declarat Zelenski într-o postare pe Telegram, după ce a primit o informare de la generalul Oleksandr Sîrski, comandatul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, scrie News.ro.

Kievul și-a lansat incursiunea în regiunea rusă Kursk în august, luând prin surprindere nu doar Moscova, ci și pe aliații său. La acel moment, Kievul afirma că operațiunea era necesară întrucât Rusia plănuia să lanseze un atac asupra Ucrainei din acea regiune. Ucraina arăta că dorea să creeze o ”zonă tampon” pentru a preveni viitoare atacuri peste graniță.

Ofensiva din Kursk, prima invazie terestră în Rusia de către o putere străină de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, a prins Moscova total nepregătită.

Ucrainenii au avansat rapid adânc pe teritorul Rusiei și de atunci au păstrat controlul asupra unor zone din acesta. Și, deși Rusia a recucerit unele așezări, linia de control abia dacă s-a modificat în ultimele luni.

Un oficial al SUA a declarat pentru CNN, că Rusia a masat o forță de zeci de mii de soldați – inclusiv nou-sositele trupe nord-coreene – pentru a desfășura un atac asupra pozițiilor ucrainene din Kursk. Oficialul a afirmat că ofensiva era așteptată să înceapă în zilele următoare.

Kremlinul nu a făcut declarații privind prezența trupelor nord-coreene pe teritoriul său. La o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, săptămâna trecută, Rusia a refuzat să răspundă întrebărilor SUA privind desfășurarea de trupe nord-coreene.

Totodată, agenția de presă de stat a Rusiei TASS a relatat că președintele rus Vladimir Putin a semnat o lege prin care ratifică un tratat cu Coreea de Nord pentru apărare reciprocă, în timp ce presa nord-coreeană a relatat, luni, că Kim Jong Un a transpus, la rândul său, tratatul în lege.

Rusia și Coreea de Nord și-au intensificat legăturile de când Moscova și-a lansat invazia la scară largă în Ucraina, în 2022. Coreea de Nord are una dintre cele mai mari armate din lume, cu 1,2 milioane de soldați, însă majoritatea trupelor nu au experiență de luptă.

Săptămâna trecută, Zelenski a afirmat că în regiune se aflau 11.000 de soldați nord-coreeni.

Separat, un comandant ucrainean a declarat, duminică, pentru CNN, că trupele nord-coreene participă direct la operațiuni de luptă în Kursk, precum și la operațiuni defensive în regiunea învecinată Belgorod din Rusia și în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.

Joi, președintele Volodimir Zelenski a afirmat că trupele nord-coreene desfășurate în regiunea rusă Kursk au luptat cu forțele Kievului, adăugând că înfruntările s-au soldat cu morți.

Ucraina se vede din nou într-o poziție dificilă. Rusia lansează aproape zilnic valuri de atacuri cu drone cu rază lungă de acțiune asupra orașelor sale, în timp ce se străduiește să respingă avansurile Rusiei în mai multe locuri de-a lungul liniei frontului de 1.000 de kilometri.

În weekend, Rusia și Ucraina au desfășurat, fiecare, un număr record de atacuri cu drone, Moscova lansând, sâmbătă noapte, un total de 145 de drone.

Între timp, Ucraina a lansat un număr fără precedent de drone către capitala Rusiei, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În același timp, Kievul încearcă să estimeze impactul victoriei lui Donald Trump în alegerile din SUA de săptămâna trecută. Anterior, Trump a declarat că el ar putea pune capăt conflictului în 24 de ore, iar în septembrie a afirmat: „Cred că este în interesul SUA să fie terminat acest război și să fie gata”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:96 %
Vint:4,63 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
0
Arhivă Radio Chișinău