Campania de ucidere prin înfometare a ucranienilor de către autoritățile sovietice de la Moscova este considerată drept unul dintre cele mai mari genocide ale secolului XX.

Condus și orchestrat de liderul sovietic Iosif Stalin între anii 1932-1933, acest genocid a avut ca scop distrugerea oricărei forme de independență și opoziție în rândurile poporului ucrainean.

Potrivit Institutului de Demografie și Studii Sociale din Kiev, pierderile demografice ale Ucrainei ca urmare a Holodomorului din 1932-1933 au fost de aproximativ 4,5 milioane de oameni, dintre care 3,9 milioane au fost cauzate de mortalitatea excesivă, iar alte 600.000 ca urmare a natalității foarte scăzute.

"Foamea nu a ocolit nici celelalte republici ale Uniunii Sovietice. Pierderile cauzate de mortalitatea ridicată cauzată de foamete în întreaga Uniune Sovietică s-au ridicat la 8,7 milioane de morți", susține într-un studiu Oleksandr Gladun, director în cadrul instituției de cercetare. Cele mai mari pierderi cauzate de mortalitatea ridicată din anul 1933 au fost înregistrate în Kazahstan și în Ucraina.

Pierderi semnificativ mai mici au fost în Rusia, precum și în republicile din Asia Centrală, în Belarus și în republicile din Transcaucazia.

Cei mai mulți ucraineni au murit de foame în regiunile Harkiv, Kiev, Poltava, Sumi, Cerkasi, Dnipropetrovsk, Jitomir, Vinnița, Cernihiv, Odesa, dar și în partea Moldovei încadrate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Aproximativ 81% dintre victimele foametei din Ucraina erau etnici ucraineni, 4,5% - ruși, 1,4% - evrei și 1,1% - polonezi, printre victime existând, însă, și mulți belaruși, bulgari și unguri.

Cuvântul "Holodomor" a apărut pentru prima dată în 1978, în lucrări tipărite de ucrainenii care au emigrat în Canada și în Statele Unite ale Americii. În perioada URSS, atunci când abordau subiectul Marii Foamete, istoricii nu aveau voie să vorbească decât despre "dificultăți în privința aprovizionării cu alimente", fiind obligați să evite termeni precum "foame" sau "înfometare". Astfel, cuvântul "Holodomor" a fost pronunțat public pentru prima dată în decembrie 1987, când primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Vladimir Șerbițki, susținând un discurs dedicat împlinirii a 70 de ani de la înființarea URSS, a recunoscut, practic, foametea din perioada 1932-1933.

În 2006, Rada Supremă de la Kiev a recunoscut în mod oficial, prin lege, Holodomorul din 1932-1933 drept genocid îndrepat împotriva poporului ucrainean. Această lege interzice negarea publică a Holodomorului, însă nu prevede și sancțiuni în acest sens.

Cu toate acestea, "părinte'' al Convenției Genocidului este considerat Raphael Lemkin, care a inventat termenul ''Holodomor'' în 1953, declarând că "distrugerea națiunii ucrainene este un exemplu clasic de genocid".

În 2010, președintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a declarat, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, că „ar fi greșit și nedrept ca Holodomorul să fie declarat drept genocid împotriva unui popor anume”. Ianukovici a susținut atunci că, în 1932-1933, a fost vorba despre o „tragedie comună a statelor care au făcut parte din URSS”.

Termenul "genocid" nu se regăsește în documentele ONU, UNESCO și ale APCE dedicate Holodomorului din 1932-1933.

În 2006, în timpul președintelui Viktor Iușcenko, Serviciul de Securitate al Ucrainei a desecretizat mai mult de 5.000 de pagini de arhive de stat pe tema Holodomorului. Numărul de victime în rândul ucrainenilor este evaluat diferit, unii susținând că ar fi vorba despre 1,8 milioane de morți, în timp ce alții vorbesc despre 7, 8 sau chiar 10 milioane. Cu toate acestea, cei mai mulți experți sunt de acord că victime directe ale Holodomorului au fost aproximativ 3-3,5 milioane de ucraineni.

Conform estimărilor Institutului de Demografie și Studii Sociale al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, Holodomorul a luat viața a 3,2 milioane de ucraineni, iar într-o decizie a Curții de Apel Kiev privind autorii Marii Foamete se vorbește despre 3,9 milioane de victime.

Nu există un consens în rândul oamenilor de știință nici în privința numărului total de decese cauzate de foamete în întreaga URSS în perioada 1932-1933. Unii istorici străini spun că este vorba despre 5,5-8 milioane de victime, susținând că mai mult de jumătate dintre ei au fost ucraineni, notează Rador.