Ucraina acuză Rusia că eliberează în Marea Neagră mine preluate din stocurile ucrainene din Crimeea

  • 30 Martie 2022 15:56
Ucraina acuză Rusia că eliberează în Marea Neagră mine preluate din stocurile ucrainene din Crimeea

Minele navale care plutesc în derivă în Marea Neagră sunt eliberate de Rusia, a acuzat miercuri într-o declarație Ministerul ucrainean de Externe, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

''S-a stabilit că acestea sunt mine navale, care, la începutul anului 2022, nu figurau în registrele Forțelor Navale ale Forțelor Armate Ucrainene'', se arată în această declarație.

Minele care plutesc acum în Marea Neagră au fost confiscate de ruși la Sevastopol în timpul anexării Crimeii în anul 2014 și acum sunt eliberate în mare pentru a păta reputația Ucrainei, mai susține MAE de la Kiev.

''Responsabilitatea pentru folosirea minelor navale care plutesc în derivă, precum și consecințele lor imprevizibile, revine exclusiv Federației Rusie și forțelor sale navale'', se mai arată în declarație.

Rusia a avertizat săptămâna trecută că unele dintre minele amplasate de armata ucraineană în apropierea porturilor ucrainene s-au rupt de cablurile de ancorare și plutesc în derivă în partea de vest a Mării Negre, fiind un pericol pentru navigație.

România a distrus luni o mină observată la circa 70 de kilometri travers de Capul Midia, alte două mine fiind dezamorsate de Turcia sâmbătă și luni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău