Ucraina: Numărul parlamentarilor ar putea fi redus

  • 13 Martie 2015 10:46
Ucraina: Numărul parlamentarilor ar putea fi redus

Președintele Radei Supreme de la Kiev, Volodimir Groisman, nu exclude posibilitatea reducerii numărului de parlamentari la jumătate, în cadrul reformei constituționale, potrivit RADOR.

"Există opinii conform cărora ar fi de ajuns jumătate din componența actuală a Radei Supreme. Iar eu sunt adeptul transformării cantității în calitate. Cred o astfel de reducere a numărului de parlamentari ar fi absolut obiectivă și justificabilă, iar pentru acest lucru este nevoie de adoptarea unor modificări constituționale" - a afirmat Volodimir Groisman, președintele Parlamentului Ucrainei.

"N-aș vrea ca parlamentul să frâneze modificările necesare. Nu mai suntem acea frână a schimbărilor care era înainte, astfel că sunt convins că Parlamentul își va îndeplini sarcinile, iar cantitatea se va transforma în calitate. Acest lucru nu va avea loc peste cinci ani, ci, literalmente, în fiecare zi" - a precizat șeful legislativului ucrainean.

Cu toate acestea, Volodimir Groisman, care se află la conducerea Parlamentului din 27 noiembrie 2014, nu a dorit să facă o apreciere a celor 100 de zile care au trecut de la constituirea noului legislativ.

Potrivit lui Groisman, ucrainenii sunt cei în măsură să facă acest lucru. În plus, președintele Radei Supreme a recunoscut că noul legislativ și noul guvern de la Kiev au o mulțime de probleme și foarte mult de lucru. "Nu există motive de laudă" - a afirmat Volodimir Groisman. În prezent, Rada Supremă a Ucrainei, denumirea oficială a parlamentului unicameral, este formată din 450 de deputați și este singurul organ cu putere legislativă din țară. Totodată, parlamentul este responsabil pentru formarea guvernului și supravegherea activităților executivului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
-1,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

Comisia de Evaluare a Judecătorilor afirmă că „nu este afectată de sistarea unor finanțări externe”

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Un cetățean al Republicii Moldova a fost răpit de separatiștii din Tiraspol. Poliția Republicii Moldova: „3 suspecți se află în custodia organelor de drept”

Arhivă Radio Chișinău