Turneul rural ”Lelița Franța Joacă Sârba Moldovenească” revine în Rep. Moldova

  • 02 Septembrie 2019 11:05
Turneul rural ”Lelița Franța Joacă Sârba Moldovenească” revine în Rep. Moldova

În perioada 4-8 septembrie 2019, un grup de muzicieni renumiți din Franța, vor oferi 5 concerte gratuite cu un vast program de muzică clasică basarabeană.

Duete și trio, ale compozitorilor Ștefan Neaga, Alexei Stârcea, Alecsandr Mulear, Simion Lungul, Arcadi Luxemburg, David Gerșfeld, Solomon Lobel, Max Fișman, Vladimir Rotaru, și alți compozitori basarabeni vor răsuna ca pentru prima dată după decenii de tăcere.

Vor evolua Justine Vicens, Anastasia Marunina, Emiko Saito, precum și Ecaterina Baranov, Serghei Pilipețchi și Olga Iuhno, Tatiana Costiuc, Elena Turea.

Turneul rural Lelița Franța Joacă Sârba Moldovenească va trece în ordine cronologică prin localitățile:

4/9 Selemet, Cimișlia

5/9 Orhei, Școala de muzică  (Str. Chișinăului nr. 9)

6/9 Costești, Ialoveni (complexul turistic)

7/9 Bulboaca, Castel Mimi – 7 septembrie, (atenție, intrarea pe teritoriul castelului este cu plată. Detalii la tel. 026501893)

8/9 Chișinău, Biserica Sf. Dumitru, (bd. Traian 3/1) – 8 septembrie

La Chișinău vor fi reproduse condițiile concertistice rurale. Muzicienii vor evolua în curtea bisericii Sf. Dumitru, afară, la un pian ”bătrân”, discrepanțele între condițiile din capitală și sat devenind acut vizibile în acest context.

Turneul rural este propus de proiectul independent ARC muzical-istoric, ce are ca scop redescoperirea, conservarea și difuzarea unui segment din patrimoniul istoric, intelectual și cultural în dispariție al Republicii Moldova – muzica clasică de la începutul/jumătatea sec. XX; material original, necunoscut și interesant, specific prin melodiile și ritmurile folclorice românești: energia dansului național, durerea cântului doinit, expresivitatea nerafinată a sincerității țăranului.

În virtutea vicisitudinilor istorice și politice, manuscrise și partituri publicate din arhive și biblioteci s-au pierdut ori deteriorat; multe opere au rămas doar menționate în lucrările teoreticienilor;  înregistrările audio din arhive se demagnetizează puternic, devenind incomprehensibile; nu există acces virtual la informație, ea rămânând ascunsă în adâncurile arhivelor Moldovei.

Ediția 2019 a turneului beneficiază de susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și este realizată în cadrul programului guvernamental de granturi tematice Diaspora Engagement Hub, implementat de Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora, cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Mai multe detalii pe www.brd.gov.md .

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:82 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău