Turcii se retrag din una dintre cele mai mari investiții din R.Moldova (mold-street)

  • 26 Martie 2018 11:53
Turcii se retrag din una dintre cele mai mari investiții din R.Moldova (mold-street)

Cel mai important operator turc de telefonie mobilă, Turkcell, va vinde unitățile sale din Kazahstan și Republica Moldova în acest an. Despre asta a declarat săptămâna trecută, directorul executiv al companiei, Kaan Terzioglu.

Potrivit Reuters, vorbind la o conferință de presă de la Istanbul, Terzioglu a declarat că firma sa va analiza opțiunile strategice pentru unele unități care nu sunt evaluate corect, adăugând că compania poate lua în considerare o ofertă publică pentru furnizorul său de servicii de internet Superonline.

Operatorul de telefonie mobilă Kcell din Kazahstan, precum și omologul său Moldcell, care operează în Moldova, aparțin operatorului de telecomunicații nordice Telia Company și societății mixte Fintur, controlate de Telia și Turkcell.

Telia a anunțat o retragere din Asia Centrală în 2015, după un scandal de corupție, invocând necesitatea de a se concentra pe principalele sale piețe din țările nordice și baltice.

Doi ani în urmă se anunța că grupul de telefonie TeliaSonera, care operează în Moldova sub brand-ul Moldcell, este suspectat că a plătit sume de miliarde de dolari pentru a corupe elitele în statele din zona euroasiatică.

Telia a ieșit din patru din cele șapte țări din așa-numita unitate eurasiatică: Nepal, Tadjikistan, Georgia și acum Azerbaidjan. Încă mai are operațiuni în Uzbekistan, Kazahstan și Moldova.

Turkcell nu intenționează să intre pe noi piețe în perioada următoare, a mai spus Terzioglu.

Anterior se vehicula că anume Turkcell va rămâne proprietarul Moldcell, iar acest anunț denotă o schimbare de strategie a grupului Turkcell. La mijloc ar putea fi și evoluțiile neconcludente pe piața moldovenească.

Moldcell este în preyent al treilea operator ca mărime de pe piața telecomnicațiilor din Moldova. Compania controlată de holdingul olandez Fintur (Telia Company - 74% și Turkcell - 26%) a înregistrat în 2016 venituri de 1.113 milioane lei, ceea ce reprezintă o cotă de 16,5% din piața telecomunicațiilor.

La începutul acestui an acționarii Moldcell au decis de a reduce capitalul social de la 570 milioane lei la 190 milioane lei.

Sursa: mold-street

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,52
Cer fragmentat
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău