Turcia | Zece persoane, prinse sub dărâmături după prăbușirea unui imobil comercial la Malatya

  • 09 Noiembrie 2021 19:50
Turcia | Zece persoane, prinse sub dărâmături după prăbușirea unui imobil comercial la Malatya

Zece persoane au rămas prinse sub dărâmături, iar alte 13 au fost salvate după ce o clădire comercială s-a prăbușit marți seară în orașul Malatya din estul Turciei, relatează AFP, citând responsabili locali.

'În jur de 20 de oameni' se aflau în imobil în momentul prăbușirii, survenită puțin după ora locală 17.00 (14.00 GMT), a declarat guvernatorul provinciei Malatya, Aydin Barus, la postul privat A Haber.

După mai mult de două ore de la începerea operațiunilor de salvare, zece oameni erau încă prinși sub dărâmături, a relatat postul de televiziune Haberturk, notează Agerpres.

Conform Agenției pentru gestionarea catastrofelor naturale (AFAD), 13 persoane au fost salvate și transportate la spital.

'Operațiunile de căutare și salvare continuă', a transmis pe Twitter responsabilul de comunicare al președinției turce, Fahrettin Altun.

Potrivit NTV, doi răniți sunt în stare gravă.

Malatya este un oraș cu 450.000 de locuitori, situat la o distanță de 500 km în linie directă față de capitala Ankara.

Clădirea prăbușită se afla pe o stradă animată, avea un etaj și găzduia diferite magazine, un restaurant și o cafenea, a precizat Enver Kiraz, președintele filialei locale a partidului de opoziție CHP, contactat de AFP.

'Este o stradă foarte animată, au fost răniți trecători', a adăugat el.

Cauzele prăbușirii nu sunt cunoscute deocamdată, dar, potrivit lui Kiraz și presei locale, în interiorul clădirii se desfășurau lucrări.

Imagini difuzate în direct la căderea nopții arătau un imobil redus la un morman de beton și metal, iar echipe de salvatori, dotate cu un excavator, încercau să scoată persoanele prinse sub dărâmături.

Un martor ocular a relatat la postul Haberturk că a auzit 'mai întâi o trosnitură, apoi clădirea s-a prăbușit, degajând un nor de praf. Ai fi zis că a venit Ziua Judecății'.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,4
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău