Turcia sprijină procesul de integrare în UE și în NATO a Republicii Moldova

  • 08 Mai 2014 18:12
Turcia sprijină procesul de integrare în UE și în NATO a Republicii Moldova

Autoritățile de la Comrat trebuie să conlucreze cu cele de la Chișinău și să realizeze proiecte comune, a declarat, miercuri, 8 mai, președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, Cemil Çiçek care întreprinde o vizită în țara noastră.

La rândul său, președintele parlamentului Igor Corman a arătat că Republica Moldova și Turcia parcurg aceeași cale și împărtășesc aceleași valori ale integrării în Uniunea Europeană.
 
Turcia sprijină procesul de integrare în Uniunea Europeană și în NATO a Republicii Moldova, integritatea sa teritorială și unitatea politică din țara noastră, a declarat Cemil Çiçek. El a arătat că autonomia găgăuză, care este un factor important care leagă cele două state ar trebui să continue proiectele comune împreună cu autoritățile de la Chișinău.
 
Igor Corman a menționat că atât Republica Moldova cât și Turcia parcurg practic aceeași cale de integrare în Uniunea Europeană. În plus, de la 1 iunie, regimul de vize dintre cele două state va fi abolit, iar în acest an ar urma să fie semnat și un Acord de liber schimb similar celui pe care îl vom semna și cu Uniunea Europeană. De asemenea, Igor Corman a declarat că a discutat cu omologul său turc și despre autonomia găgăuză.
 
Igor Corman și Cemil Çiçek au întreprins și o vizită la Comrat, unde au avut mai multe întrevederi cu administrația din regiune, dar au participat și la inaugurarea primului oficiu teritorial de informare al Parlamentului.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău