Trupele Voltaj și Zdob și Zdub au susținut un concert extraordinar, sprijinit de ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău. Solistul Voltaj: Pentru oamenii din fața scenei le dorim să își trăiască viața ca la 20 de ani, indiferent de vârsta pe care o au
-
07 Martie 17:34
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău a sprijinit organizarea concertului extraordinar „FRATZ”, care a adus pe aceeași scenă două legendare formații românești de rock: „Voltaj” și „Zdob și Zdub”, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, ediția 2024.
Concertul a avut loc pe 6 martie, la Chișinău. Reportera Radio Chișinău, Alla Tofan, a discutat cu solistul trupei Voltaj.
La Chișinău au fost de mai multe ori, însă pentru prima dată în cadrul Festivalului „Mărțișor”. Trupa „Voltaj” a adus publicului cele mai frumoase piese. Voltaj a cântat și alături de trupa Zdob și Zdub, într-un duet excepțional, „Fratz”.
Despre mărțișor și sentimentele ce renasc în acest anotimp de primăvară, ne-a vorbit solistul trupei Voltaj, Cătălin Goia:
„Încă nu miroase a primăvară la Chișinău față de București, natura este rămasă un pic în urmă, cum e și normal de fapt, dar am redescoperit orașul de data aceasta ca fiind cu mai multă primăvară decât ultima dată când am fost. Despre Mărțișor, e o ocazie de a fi mai aproape de persoana iubită, un motiv de sărbătoare că încet-încet, primăvara pătrunde cu pași timizi, dar pătrunde în viețile noastre. Primăvara este un timp al speranței și un anotimp al iubirii, din punctul meu de vedere. Pentru oamenii fie din fața scenei, fie cei cu care interacționăm, le dorim să își trăiască viața ca la 20 de ani, indiferent de vârsta pe care o au”.
Concertul a fost susținut financiar de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, a spus directoarea instituției, Monica Babuc.
„Prezența noastră aici este și una simbolică, dar și una care reprezintă și obiectivele noastre strategice așa după cum am spus, Voltaj este prezent aici în mare parte cu susținerea Institutului Cultural Român „Mihai Chișinău”, și vom fi în continuare partenerii acestui eveniment (n.red. Festivalul Internațional „Mărțișor”), alături de Ministerul Culturii, Organizația „Moldova Concert” și Palatul Național Nicolae Sulac”, a declarat Monica Babuc.
Reporter Radio Chișinău: Ce mesaj aveți pentru radioascultătorii Radio România Chișinău, în contextul Festivalului „Mărțișor”?
Monica Babuc: „Să fim frați. E firesc că suntem frați, dar trebuie să conștientizăm lucrul acesta, dar și să întreprindem eforturi ca frățietatea noastră nu doar în economie, să fim frați și în fortificarea culturii românești”.
Concertul „Fratz”, cu participarea trupelor Voltaj și Zdob și Zdub, a unit din nou ambele maluri ale Prutului, după ce anul trecut, de Ziua Națională a României, artiștii au lansat împreună piesa „Fratz”.