Trump îl acuză în mod fals pe Obama de eliberarea unor deținuți în mandatul lui Bush
-
07 Martie 2017 18:49
Președintele american Donald Trump a afirmat în mod fals, marți, pe Twitter, că deținuți de la Guantanamo care și-au reluat activitatea militară au fost eliberați din închisoarea militară de către predecesorul său Barack Obama, relatează DPA.
”122 de deținuți răi, eliberați de administrația Obama de la Gitmo, s-au întors pe câmpul de luptă. Doar altă decizie teribilă!”, a scris Trump.
În realitate, 113 dintre cei 122 de foști deținuți de la Guantanamo, despre care servicii americane de informații au confirmat că s-au ”reangajat” în confruntări, au fost eliberați de predecesorul democratului Obama, republicanul George W Bush, care a început să trimită în ianuarie 2002 presupuși combatanți talibani și din cadrul Al-Qaida în baza navală din Cuba.
Potrivit unor date făcute publice de Biroul directorului serviciilor naționale de informații (ODNI), până la sfârșitul lui iulie 2016 532 de deținuți au fost eliberați sau transferați în custodia altor guverne, în mandatul lui Bush, iar alți 161 în mandatele lui Obama.
Dintre cei confirmați ca ”recidiviști”, doar nouă au fost eliberați de Obama.
Pentagonul a anunțat luni că Yasir al-Silmi, care a fost încarcerat la Guantanamo din 2002 și până în 2009, a fost ucis săptămâna trecută în Yemen, într-un atac aerian american vizând o țintă Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA)
BBC a scris luna trecută că Abu Zakariya al-Britani, un britanic convertit la islam, încarcerat la Guantanamo timp de aproximativ doi ani, începând din 2002, a murit într-un atac sinucigaș comis în numele grupării jihadiste Statul Islamic împotriva forțelor irakiene în apropiere de Mosul.