Trump a suferit o lovitură legală grea din partea justiției
-
10 Februarie 2017 08:38
Prețedintele american Donald Trump a suferit joi o lovitură legală grea, după ce un tribunal federal a respins ordinul său executiv, care a interzis temporar accesul cetățenilor a șapte țări musulmane pe teritoriul Statelor Unite.
Un complet de trei judecători ai Curții de Apel din San Francisco a decis în unanimitate că administrația Trump nu a reușit să ofere nicio dovadă că temerile legate de securitatea națională justifică reintroducerea imediată a interdicției impuse în urmă cu două săptămâni, scrie news.ro.
Mai mult, deși Curtea a precizat că, deși nu poate spune clar dacă ordinul lui Trump discriminează o anumită religie, statele care au inițiat acțiunea în justiție au prezentat afirmații ale președintelui în legătură cu “intenția sa de a implementa o ‘interdicție vizând musulmanii’”.
Administrația a subliniat în instanță că tribunalele nu au acces la aceleași informații clasificate în legătură cu amenințările la care are acces președintele. Judecătorii au contracarat, însă, că “instanțele primesc în mod regulat informații clasificate sigilate”.
Departamentul de Justiție, care a reprezentat administrația, a anunțat că analizează decizia instanței și opțiunile de care dispune. Guvernul are la dispoziție 14 zile să decidă dacă va sesiza un complet mai mare de judecători care să revizuiască decizia sau dacă va contesta direct decizia la Curtea Supremă, care va stabili, probabil, rezultatul final.
Curtea Supremă este împărțită în prezent egal în patru judecători liberali și patru conservatori. Trump are nevoie de susținerea a cinci dintre magistrați pentru a reactiva ordinul.
La scurt timp după ce instanța și-a anunțat decizia, Trump a scris pe Twitter: “NE VEDEM ÎN INSTANȚĂ, SECURITATEA NAȚIUNII NOASTRE ESTE ÎN JOC!”. El a insistat că administrația sa va câștiga în cele din urmă și a denunțat hotărârea Curții de Apel drept “politică”.
Întrebat despre mesajul președintelui de pe rețeaua de socializare, Procurorul General Bob Ferguson a răspuns: “L-am înfruntat de două ori în instanță și am câștigat de ambele dăți”.
Președintele Donald Trump a semnat în urmă cu aproape două săptămâni un ordin executiv care suspendă temporar, pentru o perioadă minimă de 120 de zile, programele de primire a refugiaților, blochează pe termen nedeterminat primirea refugiaților sirieni și interzice temporar, pentru o perioadă minimă de 90 de zile, intrarea cetățenilor din șapte țări musulmane în Statele Unite.
Printre țările vizate de ordin se numără Iran, Irak, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen.
Administrația Trump a argumentat că interdicția de intrare încearcă să îi țină pe extremiști departe de Statele Unite și a adus aminte de atentatele teroriste de la World Trade Center. Însă, nicio țară de origine a teroriștilor de la 11 septembrie nu se numără pe lista întocmită de Casa Albă.
La sfârșitul săptămânii trecute, un judecător federal a decis blocarea temporară a implementării interdicției ca urmare a haosului provocat pe marile aeroporturi din Statele Unite.