Armata siriană confirmă că a pierdut controlul asupra orașului Alep în fața ofensivei fulger a rebelilor anti-Assad

  • 30 Noiembrie 17:30
Armata siriană confirmă că a pierdut controlul asupra orașului Alep în fața ofensivei fulger a rebelilor anti-Assad

Armata siriană a confirmat sâmbătă că a pierdut controlul asupra orașului cheie Alep în fața rebelilor care se opun regimului președintelui Bashar al-Assad, însă afirmă că este vorba doar de o „retragere temporară a trupelor”, relatează Reuters.

Forțele armate guvernamentale au declarat că retragerea face parte dintr-un „efort de regrupare” înainte de sosirea întăririlor necesare lansării unui contraatac. Armata a adăugat că zeci de soldați au fost uciși sau răniți în lupte intense cu insurgenții în Alep și Idlib în ultimele zile, scrie Hotnews.ro.

Anunțul armatei siriene vine la o zi după ce rebelii anti-Assad au reușit să intre în Alep, al doilea oraș ca mărime al Siriei, revendicând că au preluat controlul asupra orașului într-o escaladare dramatică a războiului civil din Siria, care a rămas „înghețat” în ultimii ani.

Armata sirian declarase cu o zi în urmă că se confruntă cu un „atac major” și anunțase că va „consolida toate segmentele de-a lungul diferitelor fronturi de luptă”, însă mai mulți locuitori ai orașului relatau că forțele regimului Assad s-au retras din mai multe cartiere din partea de vest a Alepului.

Forța principală care a desfășurat atacul asupra orașului este Hayat Tahrir al-Sham (HTS), un grup care a fost anterior afiliat al-Qaida, dar care a încercat să se reinventeze de-a lungul anilor, susținând că acum se concentrează pe guvernare și strategie militară în teritoriile controlate de opoziție.

Rebelii au declarat că obiectivele principale ale ofensivei sunt oprirea atacurilor aeriene asupra zonelor civile, recucerirea teritoriilor pierdute și întreruperea rutelor de aprovizionare critice ale forțelor guvernamentale.

Până acum, progresul lor a fost rapid, ei capturând mai multe sate, intersecții strategice de autostrăzi și baze militare din provincia Alep, înainte ca și orașul omonim să cadă în mâinile lor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Wed
1
Thu
0
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău