Tribunalul Camerei Internaționale de Comerț interzice Gazprom să apeleze la instanțele rusești pentru disputele cu companiile europene
-
24 Mai 18:30
Un tribunal al Camerei Internaționale de Comerț (ICC) a interzis grupului Gazprom să continue în Rusia procedurile judiciare împotriva CEZ, a anunțat compania energetică din Cehia, transmite Reuters, transmite Agerpres, scrie G4Media.
Într-un comunicat publicat joi seara, la care face referire sursa, CEZ a informat că Tribunalul ICC a admis cererea conform căreia disputele dintre companii trebuie rezolvate conform procedurii de arbitraj ICC și nu în instanțele rusești.
În februarie 2023, CEZ a solicitat compensații de aproximativ un miliard de coroane (44 milioane de dolari) de la Gazprom în urma livrărilor de gaze din 2022 mai scăzute decât era stipulat în contracte, în contextul efectelor invaziei Ucrainei de către Rusia.
Compania rusă de stat Gazprom a intentat procese luna trecută atât CEZ și altor firme, cu scopul mutării acțiunilor în instanță în Rusia, de la instanțele arbitrale internaționale.
În comunicat, CEZ a precizat: „Tribunalul a aprobat solicitarea noastră, confirmând că disputele dintre companii trebuie rezolvate conform procedurii de arbitraj ICC și nu în instanțele rusești”.
Reprezentanții Gazprom nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informația.
Un tribunal rusesc a decis miercuri să interzică companiei austriece OMV Gas Marketing and Trading GmbH să demareze la Stockholm o procedură de arbitraj contra diviziei de export a Gazprom. Tribunalul a amenințat că va amenda OMV cu 575,2 milioane de euro în cazul în care compania austriacă merge mai departe cu procedura de arbitraj în tribunale din afara Rusiei. OMV a precizat că consideră ilegitime acțiunile în instanță din Rusia.
Cehia era aproape complet dependentă de aprovizionarea cu gaze din Rusia, în special prin gazoductul Nord Stream și prin Germania, până în 2022, când Rusia a redus livrările, pe fondul deteriorării semnificative a relațiilor cu Occidentul. Autoritățile de la Praga au înlocuit gazele rusești cu alte surse.