Trei deputați comuniști au părăsit fracțiunea

  • 04 Iulie 2013 14:38
Trei deputați comuniști au părăsit fracțiunea

Trei deputați comuniști și-au anunțat joi, 7 iunie, plecarea din fracțiunea Partidului comuniștilor. Este vorba despre Vadim Mișin, Oleg Babenco și Tatiana Botnariuc care au anunțat că vor rămâne în opoziție ca deputați neafiliați.

După acest anunț, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat presei că partidul pe care îl conduce își va putea crea în curând fracțiune parlamentară.

Deputatul Vadim Mișin a declarat că plecarea celor trei din fracțiunea PCRM a fost determinată de boicotul ședințelor Legislativului de către comuniști, care durează de aproximativ o jumătate de an. Un alt motiv al revenirii lor în Parlament este acela de a apăra și reprezenta drepturile vorbitorilor de limbă rusă în forul legislativ.

Potrivit deputatului comunist, Sergiu Sîrbu, niciun reprezentant din grupul celor trei nu a cerut în cadrul partidului revenirea în Parlament.

Părăsirea fracțiunii PCRM de către cei trei deputați a fost salutată de socialistul Igor Dodon. Fără să ofere mai multe detalii, el a anunțat că în scurt timp va putea să formeze o fracțiune parlamentară a socialiștilor. Pentru formarea unei fracțiuni este nevoie de cel puțin 5 deputați. Igor Dodon:

Pe de altă parte, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, crede că motivul plecării celor trei din fracțiunea PCRM este interesul personal.

Partidul Comuniștilor a rămas cu 36 de deputați în Parlament, din cei 42 de aleși cu care a intrat în actualul legislativ. PLDM are 31  de mandate, PD 15, iar PL 12 .

7 dintre deputați sunt neafiliați: 3 din grupul socialiștilor, cei 3 care au părăsit astăzi fracțiunea PCRM și deputatul Mihai Godea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Ninsoare
Umiditate:82 %
Vint:5,14 m/s
Thu
5
Fri
11
Sat
13
Sun
4
Mon
1
Arhivă Radio Chișinău