Tratatele internaționale semnate de R. Moldova vor fi monitorizate de Executiv

  • 14 Aprilie 2021 14:00
Tratatele internaționale semnate de R. Moldova vor fi monitorizate de Executiv

Guvernul Republicii Moldova ar urma să obțină mai multe atribuții în ceea ce ține de tratatele internaționale. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de către Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, proiectul presupune includerea a două componente noi în ceea ce privește implementarea tratatelor internaționale. Astfel, se propune introducerea obligației Guvernului de a asigura evidența tratatelor internaționale, prin intermediul ministerelor și altor autorități administrative centrale sau alte instituții abilitate și de a evalua o dată la 4 ani actualitatea tratatelor internaționale.

De asemenea, anual va avea loc evaluarea tratatelor internaționale ce presupun angajamente financiare față de organizațiile internaționale și regionale ale Republicii Moldova. În urma acestei evaluări, Guvernul va informa Parlamentul despre actualitatea, necesitatea și beneficiile participării Republicii Moldova la tratatele care presupun angajamente financiare față de organizații și va propune, după caz, denunțarea tratatelor internaționale care nu aduc beneficii țării noastre.

Documentul urmează a fi transmis spre dezbatere plenului Parlamentului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău