Tratament înalt calificat și pentru copiii cu paralizie cerebrală din regiunea transnistreană
-
07 Februarie 2023 17:45
Copiii diagnosticați cu paralizie cerebrală din regiunea transnistreană vor putea urma tratament în instituțiile medicale din Republica Moldova. Subiectul a fost discutat în cadrul primei ședințe din acest an a experților din domeniul ocrotirii sănătății de pe cele două maluri ale Nistrului, care a avut loc la oficiul din orașul Tiraspol al Misiunii OSCE, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Biroul politici de reintegrare, reprezentanții Ministerului Sănătății au menționat disponibilitatea preluării și acomodării copiilor, inclusiv din regiune, în instituțiile medicale și în centrele de reabilitare specializate din Republica Moldova. Astfel, cei aproximativ 500 de copii din regiunea transnistreană diagnosticați cu această maladie, dintre care doar 62 sunt documentați cu acte naționale, vor avea acces la tratament înalt calificat.
Un alt subiect abordat a ținut de aspectele de import al medicamentelor de către agenții economici din regiunea transnistreană. Conducătorul grupului de lucru de la Chișinău, directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Dragoș Guțu, a menționat că nu există impedimente sau dificultăți în eliberarea autorizațiilor de import. De la finele lunii februarie 2022 și până în prezent, Comisia Medicamentului din cadrul AMDM a eliberat 1956 de autorizații de import, dintre care 551 au fost pentru medicamente neînregistrate.
Dragoș Guțu a mai declarat că autoritățile planifică să implementeze o serie de măsuri în domeniul farmaceutic menite să asigure protejarea sănătății populației, contribuind totodată la ocrotirea mediului înconjurător. Este vorba, în mod special, despre colectarea și distrugerea deșeurilor medicamentelor utilizate și neutilizate/expirate, inclusiv la nivelul localităților rurale.