Transportatorii moldoveni vor beneficia de încă 300 de autorizații pentru curse în Azerbaidjan

  • 28 Mai 14:40
Transportatorii moldoveni vor beneficia de încă 300 de autorizații pentru curse în Azerbaidjan

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a anunțat că Republica Azerbaidjan a acordat un contingent suplimentar de 300 de autorizații bilateral-tranzit pentru operatorii moldoveni de transport rutier de mărfuri, comunică MOLDPRES.

Potrivit instituției, autorizațiile au fost obținute în urma negocierilor purtate între autoritățile din Republica Moldova și cele din Republica Azerbaidjan și permit efectuarea transportului internațional de mărfuri pe teritoriul azer.

ANTA a precizat că documentele au fost acordate de Agenția de Transport Terestru a Ministerului Dezvoltării Digitale și Transporturilor al Azerbaidjanului și vor fi valabile până la data de 31 ianuarie 2027.

Reprezentanții instituției susțin că suplimentarea contingentului reflectă cooperarea dintre autoritățile competente din cele două state în domeniul transportului rutier internațional.

Potrivit sursei citate, decizia are drept scop sprijinirea activității transportatorilor și facilitarea desfășurării curselor internaționale de mărfuri între Republica Moldova și Azerbaidjan, inclusiv în regim de tranzit.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
23,4
Câțiva nori
Umiditate:62 %
Vint:3,13 m/s
Mon
25
Tue
25
Wed
23
Thu
23
Fri
22
Arhivă Radio Chișinău