Trăire și simțire românească la Cahul, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României

  • 29 Noiembrie 2017 09:57
Trăire și simțire românească la Cahul, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României

Peste 200 de diplomați de pe ambele maluri ale Prutului, autorități locale, cadre didactice care s-au implicat în proiectele Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pe parcursul anului, istorici, academicieni și oameni de afaceri au participat în data de 28 noiembrie 2017, la recepția care a avut loc la Consulatul General al României la Cahul cu prilejul Zilei Naționale a României.

În acest context, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a contribuit la marcarea evenimentului prin organizarea unui concert susținut de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului din Constanța.

Corala „Armonia“, una dintre cele mai premiate și recunoscute pe plan international, a interpretat într-o manieră vibrantă Imnul Național al României și pe cel al Republicii Moldova, cântece patriotice, melodii populare românești și colinde.

Trăire și simțire românească la Cahul, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României

În cuvântul de deschidere, domnul Nicolae Brînzea, director general al IEH a felicitat Consulatul General al României la Cahul pentru modul organizării evenimentului dedicat Zilei Naționale a României și a precizat că Institutul se află în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și a doamnei ministru Andreea Păstârnac.  Domnia sa a amintit că aceasta este o sărbătoare care reflectă valorile noastre culturale, educaționale și spirituale. De asemenea, domnul Nicolae Brînzea a facut referire și la preotul basarabean Alexei Mateevici, care a scris cunoscuta poezie „Limba noastră” (actualul Imn de stat al Republicii Moldova) în tranșeele Primului Război Mondial.

“Limba noastră reprezintă principalul element identitar pentru toți românii, indiferent unde se află și este   mijlocul prin care ne împărtășim unii altora gândurile și sentimentele.” a afirmat domnul Nicolae Brînzea, director general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău