Tiraspolul va sancționa pietonii surprinși de camere traversând strada neregulamentar

  • 14 Septembrie 16:05
Tiraspolul va sancționa pietonii surprinși de camere traversând strada neregulamentar

Administrația transnistreană ia în vedere sancționarea pietonilor care traversează strada neregulamentar – în afara trecerilor de pietoni sau la culoarea roșie a semaforului. Organul legislativ al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene urmează să examineze un proiect de lege care va permite inspectorilor rutieri să constate încălcările comise de pietoni cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din trafic, transmite IPN.

Potrivit statisticilor, pietonii sunt responsabili pentru aproximativ 17% din accidentele rutiere înregistrate în regiune.

Vicepreședinta Sovietului Suprem, Galina Antiufeeva, a declarat că inițiativa a fost elaborată în urma mai multor solicitări din partea cetățenilor și a șoferilor, care se plâng că pietonii traversează frecvent strada în locuri nepermise, generând situații periculoase în trafic, în timp ce întreaga responsabilitate revine conducătorilor auto.

Proiectul prevede înăsprirea răspunderii pietonilor pentru încălcarea regulilor de circulație, prin introducerea posibilității de documentare foto și video a contravențiilor comise de aceștia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:6,17 m/s
Wed
10
Thu
13
Fri
14
Sat
15
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău