Testul HIV poate fi făcut gratuit la toate centrele medicilor de familie din Chișinău

  • 14 Mai 2022 09:10
Testul HIV poate fi făcut gratuit la toate centrele medicilor de familie din Chișinău

Doritorii de a face testul HIV gratuit se pot adresa la toate centrele medicilor de familie din municipiul Chișinău. În capitală a fost lansată inițiativa de încurajare a testării la virusul HIV „Test Drive”, cu implicarea instituțiilor publice municipale și a reprezentanților din mediul privat, proiect realizat de asociația obștească „Inițiativa Pozitivă”, transmite IPN.

Măsura are drept scop ținerea infecției sub control și prevenirea noilor cazuri de îmbolnăvire. Prezent la evenimentul de lansare, primarul capitalei, Ion Ceban, a invitat echipa de la Primărie să se alăture campaniei și să se testeze la HIV, pentru a arăta că suntem responsabili și că gestul funcționarilor publici va servi drept exemplu pentru ceilalți membri ai comunității. Edilul a îndemnat cetățenii să dea dovadă de toleranță față de persoanele HIV pozitive sau cele bolnave de SIDA, pentru că situația poate fi ținută sub control prin tratament, iar oamenii respectivi pot duce o viață obișnuită, alături de ceilalți membri ai societății.

„Chișinăul este orașul nostru al tuturor. Respectiv, atitudinea noastră unii față de alții trebuie să fie una incluzivă, iar abordările pozitive. Trebuie să fim cât mai toleranți și prin exemplu propriu să demonstrăm acest lucru. Toate acțiunile care le întreprindem constituie o modalitate de a investi într-un prezent și viitor sigur și sănătos al locuitorilor noștri”, a mai spus Ion Ceban.

În anii 2020 - 2021 a fost aprobat Planul Municipal de Acțiuni pentru Prevenirea și Controlul HIV/SIDA, Infecțiilor cu Transmitere Sexuală, Tuberculozei și Hepatitei Virale, cu sprijin financiar de la bugetul municipal, care cuprinde obiective, sarcini și activități specifice de informare și prevenire, precum și indicatori de performanță.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău