Tesla doboară toate recordurile și poate deveni cea mai valoroasă companie auto din lume
-
05 Februarie 2020 19:25
Valoarea acțiunilor Tesla a continuat să crească marți, continuând un trend care se menține de luni de zile. Acțiunile Tesla au crescut cu 20,5% și se tranzacționau cu 940 de dolari, iar valoarea companiei a ajuns astfel de 170 de miliarde de dolari.
Acțiunile Tesla au crescut cu 40% în ultimele două zile, iar de la începutul anului prețul acestora s-a dublat. Din iulie 2019 până în prezent, valoarea acestora a crescut cu 274%. La sfârșitul lunii ianuarie 2019, Tesla valoara 100 de miliarde de dolari, acum se apropie de 200.
Această evoluție este încurajată de inaugurarea fabricii Tesla din Shanghai, precum și de obținerea profitului pentru prima dată în cei 10 ani de când compania este tranzacționată la bursa de valori.
Creșterea puternică a prețului acțiunilor l-a dus pe Elon Musk mai aproape de obținerea unui bonus a cărui valoare poate atinge miliarde. În 2018, acționații Tesla au fost de acord să îl plătească pe Musk în opțiuni de cumpărare a acțiunilor, pe care le poate exercita doar dacă constructorul își atinge țintele de vânzări și valoare de piață.
Tesla a depășit la începutul anului Volkswagen, devenind al doilea cel mai valoros contructor din lume, compania fondată de Musk fiind atunci evaluată la 100 de miliarde de dolari.
Deși la final de ianuarie Tesla părea departe de Toyota, liderul absolut - cu o valoare de 230 de miliarde de dolari, acum constructorul american s-a apropiat de cel japonez.
Sursa:Digi24