Terorismul se transformă, iar statele lumii trebuie să se adapteze
-
30 Aprilie 2019 14:25
Mai multe atentate teroriste au atras atenția întregii lumi în 2019: atacurile asupra moscheilor din Noua Zeelandă, atentatele din Sri Lanka sau atacul armat dintr-o sinagogă din California, toate acestea fiind un semnal de alarmă în privința modului în care autoritățile tratează pericolul terorist.
Pe 15 martie 2019 două moschei din orașul neo-zeelandez Christchurch au fost ținta unui atac armat transmis în direct pe Facebook. Brenton Harrison Tarrant, un tânăr australian în vârstă de 28 de ani, a deschis focul în incinta celor două lăcașuri de cult, atacuri în urma cărora 50 de persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite. Autorul atentatului de la Christchurch a folosit în cursul atacului arme semi-automate modificate pe care le cumpărase online, în mod legal, de la magazine de arme din Noua Zeelandă.
Autoritățile din Noua Zeelandă nu au avut informații despre planurile lui Tarrant, cu toate că acesta postase anterior pe internet un „manifest” de 74 de pagini prin care își prezenta ideologia. „Limba mea are origini europene, cultura mea este europeană, convingerile mele politice sunt europene, convingerile mele filosofice sunt europene, identitatea mea este europeană, iar cel mai important lucru este că sângele meu este european”, scria Tarrant în document, potrivit Al Jazeera.
În cadrul „manifestului”, el deplângea „declinul” civilizației europene și anticipa că ar putea fi condamnat la 27 de ani de închisoare și ar putea primi Premiul Nobel pentru Pace, precum Nelson Mandela. Descriindu-se ca fiind „radicalizat”, Tarrant explica prin intermediul respectivului document că după ce a ascultat opiniile activistei conservatoare Candace Owens a înțeles eficiența „violenței în raport cu blândețea”.
În urma atacurilor asupra celor două moschei, opinia publică, dar și autoritățile, s-au concentrat asupra legislației mult prea relaxate în domeniul achiziționării de arme de foc. „Guvernul va lua măsuri imediate începând de astăzi pentru a limita potențiala stocare a acestor arme și pentru a încuraja oamenii să continue să-și predea armele de foc", a spus atunci premierul Jacinta Ardern. „Pe scurt, orice armă semiautomată folosită în timpul atacului terorist va fi interzisă în această țară", a adăugat ea.
Masacrul din Sri Lanka
O săptămână mai târziu, Sri Lanka era lovită de o serie de atacuri cu bombă la mai multe biserici și hoteluri din capitala Colombo, pe 21 aprilie, în duminica Paștelui catolic. Peste 250 de persoane au murit în urma atacurilor și cel puțin alte 500 de persoane au fost rănite. Unii dintre atacatori studiaseră în străinătate și proveneau din familii înstărite. Autoritățile au anunțat că suspectează o grupare islamistă locală pentru comiterea atacurilor, însă specialiștii au anunțat în repetate rânduri că asemenea acțiuni nu ar fi putut să fie organizate fără sprijin din afara țării. Ulterior, gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS) a revendicat atentatele, anunțând că acestea reprezintă un „răspuns” față de atacurile de la Christchurch.
Autoritățile din Sri Lanka au recunoscut că fuseseră avertizate pe 4 aprilie de către serviciile secrete din India că ar putea avea loc incidente de natură teroristă pe teritoriul țării, după cum a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Rajitha Senaratne, citat de The Guardian. „Pe 4 aprilie, cu 14 zile înainte ca aceste incidente să aibă loc, am fost informați", a declarat acesta. Anterior, premierul Ranil Wickremesinghe afirmase că Poliția fusese avertizată cu cel puțin 10 zile înainte.
În urma atacurilor, președintele Maithripala Sirisena a decis interzicerea în public a vălului musulman integral (burqa), motivând că acesta este „un risc de securitate și un simbol al fundamentalismului”, potrivit CNN.
La doar o săptămână distanță, pe 28 aprilie, o persoană a murit și alte trei au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul într-o sinagogă din localitatea Poway, aflată la nord de San Diego. Autorul, John Earnest, un tânăr în vârstă de 19 ani, a fost reținut de către autorități.
Într-o scrisoare deschisă, Earnest a vorbit despre planificarea atacului și a făcut diverse referiri la alte asemenea incidente, precum atacul asupra sinagogii din Pittsburgh, din octombrie 2018, dar și atacul armat de la Christchurch. De asemenea, el și-a exprimat disprețul față de evrei și și-a asumat răspunderea pentru un incendiu care a avut loc la o moschee din Escondido în luna martie. Documentul este redactat într-un stil similar cu cel al manifestului scris de Brenton Tarrant.
Primarul din Poway, Steve Vaus, a declarat că bilanțul atacului ar fi putut fi mai mare, însă credincioșii din comunitatea respectivă fuseseră instruiți cu o lună în urmă de către polițiști în legătură cu modul în care trebuie să reacționeze în cazul unor evenimente de acest tip.
Modul în care autoritățile au reacționat în cele trei cazuri diferă, însă specialiștii în securitate atrag atenția asupra importanței prevenției în astfel de cazuri.
„Cred că acesta este viitorul. Cred că serviciile noastre de securitate trebuie să facă față faptului că există grupări mici în zilele noastre, iar ele se pot mobiliza foarte rapid. Într-o lume interconectată, oamenii care sunt dispuși să își dea viața pentru o cauză sunt extrem de periculoși”, a declarat Anne Speckhard, directorul Centrului Internațional pentru Studierea Extremismului Violent, pentru site-ul foreignpolicy.com. Ea a vorbit și despre modul în care activiștii ISIS își recrutează noi membri. „Ei folosesc mesaje emoționale. Dacă vezi un copil înfometat înconjurat de muște, vei simți nevoia să donezi bani. Ei fac același lucru. Le arată oamenilor imagini cu musulmani împotriva cărora se comit atrocități. Astfel, în loc să doneze bani, unii vor simți nevoia să se doneze pe ei înșiși pentru această cauză”, a mai declarat Speckhard.
Farah Pandith, expert în antiterorism, a subliniat, însă, într-un interviu acordat pentru PBS, că propagarea mesajelor extremiste se realizează în zilele noastre prin intermediul internetului, iar o soluție din punctul ei de vedere este ca autoritățile, dar și societatea ca un întreg, să reacționeze și să le ofere sprijin persoanelor care ar putea fi expuse unor astfel de ideologii. „Companiile din domeniu au un rol important în legătură cu ceea ce se întâmplă în mediul online. (...) Trebuie să ducem campanii în școli, de exemplu. Semnalele date de comunitate la nivel local, chiar la nivelul fiecărei familii, chiar contează. Nu putem să permitem ca ura să continue să crească. Din păcate, în zilele noastre vedem o creștere a urii la nivel global, nu o scădere a ei”, a declarat aceasta.