Teodor Meleșcanu: România nu finanțează oameni politici sau organizații de partid din R.Moldova

  • 11 Iunie 2018 19:02
Teodor Meleșcanu: România nu finanțează oameni politici sau organizații de partid din R.Moldova

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat luni că România nu finanțează nici oameni politici, nici organizații de partid sau alt tip de organizații din Republica Moldova, sprijinul României fiind îndreptat spre instituții și spre reformele din acest stat.

'Una dintre prioritățile pe care le avem pentru președinția Consiliului Uniunii Europene se referă la consistența politicii UE în ceea ce privește parteneriatul estic și, în mod evident, una dintre prioritățile noastre atunci când vorbim despre parteneriatul de Est este Republica Moldova. Nu am timp să vă înșir măcar câte eforturi s-au făcut, ce întâlniri și de ce sprijin s-a bucurat întotdeauna Republica Moldova din partea noastră. (...) În ceea ce privește finanțarea Republicii Moldova, România nu finanțează nici oameni politici, nici organizații de partid sau alt tip de organizații. Sprijinul nostru pentru Republica Moldova este îndreptat spre instituții și spre sprijinirea eforturilor pentru reformele din Moldova', a spus Meleșcanu, la 'Ora Guvernului' din plenul Camerei Deputaților.

Totodată, el a adăugat că, din păcate, relațiile României cu Rusia 'sunt la un nivel extrem de scăzut din cauza evenimentelor care s-au petrecut în această zonă''.

'Vă asigur că dacă va exista o întâlnire între președintele Trump și președintele Putin, așa cum se anunță pe surse, cred că vom avea o situație poate mai clară în legătură cu poziția noastră care rămâne aceeași - descurajare și apărare - și, în același timp, dialog în relațiile cu Federația Rusă', a menționat ministrul de Externe.

Meleșcanu a precizat că obiectivul fundamental al MAE este de a păstra linia tradițională a politicii externe a României și de a face tot ce îi stă în putință 'pentru ca diferențele de opinie care există pe plan intern, în politica internă, să nu se reflecteze în politica externă'.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău