Teodor Meleșcanu, la reuniunea OSCE: Soluționarea conflictului transnistrean rămâne „o prioritate majoră” pentru România

  • 10 Iulie 2019 11:00
Teodor Meleșcanu, la reuniunea OSCE: Soluționarea conflictului transnistrean rămâne „o prioritate majoră” pentru România Antena3

Ministrul Afacerilor Externe (MAE) de la București, Teodor Meleșcanu, a participat, luni și marți, la Reuniunea informală a șefilor diplomațiilor din statele participante OSCE, organizată în Slovacia, prilej cu care a afirmat că soluționarea conflictului transnistrean din Republica Moldova rămâne ''o prioritate majoră'' pentru România, a informat MAE.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE transmis miercuri AGERPRES, ministrul Meleșcanu a subliniat necesitatea implementării depline a principiilor și angajamentelor asumate de statele participante OSCE pe toate cele trei dimensiuni ale activității organizației: politico-militară, economică și de mediu, precum și cea umană. El a evidențiat importanța cooperării OSCE - UE, precum și contribuția specifică a României în contextul deținerii, în primul semestru al anului 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Potrivit MAE, Meleșcanu a afirmat că soluționarea conflictului transnistrean din Republica Moldova rămâne "o prioritate majoră" pentru România, reconfirmând astfel sprijinul pentru negocierile în format 5+2, ca unic cadru care garantează transparența și legitimitatea unei soluții durabile, bazate pe respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale.

Șeful diplomației române a susținut funcționarea corespunzătoare a mecanismelor și instituțiilor autonome ale OSCE, precum și a prezențelor în teren ale organizației. Totodată, a reiterat sprijinul României pentru promovarea unor abordări integrate ale provocărilor de securitate, cu impact multidimensional, menționează comunicatul.

Amintim că Adunarea Parlamentară a OSCE a votat o rezoluție în care se declară că este necesară retragerea trupelor ruse și munițiilor de pe teritoriul R.Moldova. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
3,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:1,54 m/s
Thu
5
Fri
11
Sat
12
Sun
4
Mon
1
Arhivă Radio Chișinău