Tentativă de contrabandă cu aproape 18.000 pachete de țigări destinate UE, descoperită de către vameși
-
05 Decembrie 2022 11:23
Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal de comun cu ofițerii SIS, procurorii PCCOCS și securitatea internă a Poliției de Frontieră, au deconspirat duminică o încercare de scoatere din țară a 17.900 pachete de țigări, prin punctul de trecere a frontierei „Costești- Stânca.”
Acestea erau destinate statelor Uniunii Europene și au fost depistate într-un mijloc de transport reținut în flagrant, care avea o podea dublă unde marfa era camuflată. Prin urmare, marfa și mijlocul de transport au fost ridicate în vederea confiscării, iar transportatorul și organizatorul schemei, cu vârste de 37 și 44 de ani, au fost reținuți.
Investigațiile continuă, inclusiv în privința funcționarilor publici care ar fi favorizat tentativa de contrabandă, care în acest stadiu se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii, se arată în comunicat.