Tenorul Mihai Munteanu din Republica Moldova, decorat de Klaus Iohannis
-
21 Ianuarie 2016 08:27
Tenorul Mihai Munteanu din Republica Moldova a fost decorat de președintele României Klaus Iohannis.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, citat de Agerpres, 'în semn de înaltă recunoaștere și apreciere pentru prestigioasa carieră închinată artei lirice, pentru talentul și dăruirea deosebite prin care a dat viață numeroaselor personaje pe cele mai mari scene ale lumii', șeful statului a conferit Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Cavaler, categoria D 'Arta Spectacolului', tenorului Mihai Munteanu.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de decorare a meșterilor populari Dumitru Constandache și Constantin Cojan. 'În semn de apreciere pentru dăruirea și talentul puse în slujba păstrării și promovării artei meșteșugărești tradiționale, contribuind semnificativ la perenitatea acesteia', cei doi au fost decorați cu Medalia 'Meritul Cultural' clasa I, Categoria F - 'Promovarea Culturii'.

