Tenis | Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Montreal, cu o victorie în fața Caroline Garcia
-
11 August 2018 09:21
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2,82 milioane dolari americani, după o victorie cu 7-5, 6-1 în fața franțuzoaicei Caroline Garcia.
Halep (26 ani) s-a impus într-o oră și 29 de minute în disputa cu numărul șase mondial (24 ani) și va juca a patra sa semifinală consecutivă la Rogers Cup. În 2015 (Toronto) a abandonat în finala cu elvețianca Belinda Bencic, în 2016 (Montreal) a învins-o în finală pe americanca Madison Keys, iar în 2017 (Toronto) s-a înclinat în semifinala cu ucraineanca Elina Svitolina, după ce în sferturi trecuse chiar de Garcia, cu 6-4, 6-2, relatează Agerpres.
Românca are acum 5-1 în meciurile directe cu Garcia, în fața căreia a mai câștigat în 2018 în sferturi la Roma, cu 6-2, 6-3.
Halep a început cu break partida de vineri cu Garcia, dar apoi și-a pierdut serviciul și s-a mers cap la cap până la 5-5, când Simona a reușit un nou break, încheind setul cu un ghem alb (7-5).
În actul secund, Garcia a început cu dreptul, la serviciu, dar apoi Halep a evoluat impecabil și nu i-a mai lăsat nicio șansă, reușind șase ghemuri la rând (6-1).
Niciuna dintre jucătoare nu a avut vreun as, fiecare a comis 4 duble greșeli, Halep a avut 19 winners, iar Garcia 16 mingi direct câștigătoare, românca făcând doar 12 erori neprovocate, față de 31 ale adversarei.
Halep și-a asigurat un cec de 126.450 dolari și 350 de puncte WTA, urmând să joace în penultimul act cu australianca Ashleigh Barty (22 ani, 16 WTA), cap de serie numărul 15, victorioasă în sferturi cu 6-3, 6-1 în fața olandezei Kiki Bertens (26 ani, 18 WTA).