Tenis: Calificările pentru Openul Australiei ar putea debuta pe 8 ianuarie la Dubai
-
12 Decembrie 2020 13:20
Conform cotidianului spaniol Marca, partidele de calificare pentru Openul de tenis al Australiei 2021 ar urma să aibă loc la Dubai începând cu data de 8 ianuarie, în timp ce turneul de Mare Șlem ar putea fi reprogramat în perioada 8-21 februarie.
Această idee era avansată și studiată de mai multe zile, iar, conform cotidianului spaniol, aceasta este în faza de concretizare.
În timp ce reprezentanții tenisului mondial sunt în așteptarea oficializării de către forurile competente a organizării turneului de Mare Șlem, care ar urma să fie reprogramat în perioada 8-21 februarie, conform ultimelor date, calificările ar urma să aibă loc anterior în orașul din Emiratele Arabe Unite.
Obiectivul este să se evite sosirile dispersate pe teritoriul australian, reducerea densității populației în "bula" de la Melbourne, permițând jucătorilor calificați să se deplaseze în statul Victoria în jurul datei de 15 ianuarie și să respecte cele 14 zile de izolare impuse, înainte de a debuta pe tabloul principal.
ATP ar putea deschide sezonul pe 4 ianuarie, cu turneul de la Delray Beach (Florida), programat în mod obișnuit la jumătatea lunii februarie.
Recent, ministrul Sportului din statul Victoria, Martin Pakula, a afirmat că Openul Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului viitor, prevăzut în perioada 18-31 ianuarie, va fi "cel mai probabil' amânat cu o săptămână sau două, în condițiile în care discuțiile între factorii responsabili privind măsurile sanitare care urmează să fie adoptate sunt în plină desfășurare.
Sursa:Agerpres