Teatrul Național „Mihai Eminescu” readuce în scenă spectacolul „Dosarele Siberiei”
-
15 Ianuarie 2020 12:01
Teatrul Național „Mihai Eminescu” va prezenta vineri, 17 ianuarie, spectacolul „Dosarele Siberiei”, de regizorul Petru Hadârcă, după memoriile Ecaterinei Chele, deportată în 1941, Margaretei Cemârtan-Spânu, deportată în 1949, și ale lui Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la 10 ani de GULAG, informează MOLDPRES.
Potrivit directorului instituției, Petru Hadârcă, ideea de a monta „Dosarele Siberiei” a venit după ce a realizat la Radio București câteva spectacole radiofonice consacrate deportărilor. Este vorba despre „Deportați în Siberia” și „Douăzeci de ani în Siberia”, după textul Aniței Andriș-Cudla, precum și „Stalin mi-a furat copilăria”, de Boris Vasiliev ș.a. Spectacolul începe la ora 18.00.
Tot vineri, ora 18.00, la Teatrul „Luceafărul” va fi jucat spectacolul „Striptease masculin sau Goi-pușcă”, după Anthony McCarten, regie și adaptare scenică – Boris Focșa. Acțiunea spectacolului are loc în orășelul englezesc Sheffield, în iureșul anilor 60 ai secolului trecut. Un eveniment aparent neînsemnat pentru istoria lumii în ansamblu - închiderea uzinei metalurgice din localitate - avea să dea peste cap viața unui grup de prieteni, pe care criza vârstei de mijloc îi surprinde șomeri.
În aceeași zi, la ora 18.30, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” își așteaptă publicul la spectacolul „A venit un bărbat la o femeie”, de S. Zlotnikov, în regia lui Iosif Șaț, iar Teatrul Național „Eugene Ionesco” – la spectacolul „Arta conviețuirii” de Yasmina Reza, în regia lui Petru Vutcărău.
Sâmbătă, 18 ianuarie, la ora 18.00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” invită doritorii să urmărească spectacolul „Cântec de leagăn” de Dumitru Matcovschi, în regia lui Alexandru Cozub, iar Teatrul Dramatic rus de Stat „A.P. Cehov” – spectacolul „Conacul misterios”, de Don Nigro, în regia lui Iosif Șaț. La ora 18.30, la Teatrul Național „Eugene Ionesco” va fi prezentat spectacolul „Iubirea la proști”, după un text de Francis Veber, în regia lui M. Chris Nedeea (România), iar la 19.00, la Teatrul „Geneza Art” – spectacolul „Citind pentru Auschwitz”, după romanul lui Bernard Schlink, în regia Danielei Burlaca.
Duminică, 19 ianuarie, începând cu ora 17.00, la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” se va juca „Căsătoria secretă”, operă comică în două acte de Domenico Cimarosa; la ora 18.00, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” – spectacolul „Take, Ianke și Cadâr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Vitalie Rusu, la Teatrul „Luceafărul” – spectacolul „Tequila Boom”, de Neil Simon, în regia lui Vitalie Drucec; la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” – spectacolul „Divele, sau în teatru doar fete”, de Ken Ludvig, în regia lui Dumitru Koev; la 18.30, la Teatrul Național „Eugene Ionesco” – spectacolul „Capra cea bună...”, de Matei Vișniec, în regia lui Petru Vutcărău, și la 19.00, la Teatrul „Geneza Art” – spectacolul „Citind pentru Auschwitz”.
Sursa: Moldpres