Târgul Gaudeamus - succes enorm din prima zi!

  • 20 Noiembrie 2014 10:25
Târgul Gaudeamus - succes enorm din prima zi!

Târgul Internațional Gaudeamus Carte de învățătură 2014, organizat de Centrul Cultural Media al Radio România, și-a deschis porțile ieri, 19 noiembrie. Evenimentul are loc în perioada 19 - 23 noiembrie și este găzduit de Pavilionul Central Romexpo.

La ceremonia de deschidere oficială, desfășurată la ora 12:00, au participat: Ovidiu Miculescu, Președinte Director General Radio România, Oltea Șerban-Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România, Benoît Rutten, Președinte GADIF și Președinte de onoare al târgului, Dmitry Itskovich, director al editurii o.g.i., Cătălin Trifu, director general al Romexpo și Luiza Domnișoru, șef Serviciu Relații Publice Automobile Dacia.

Prima zi a târgului a adăugat în palmares peste 10.000 de vizitatori, peste 2.500 dintre aceștia fiind participanții la evenimentul care a captat atenția publicului și a presei în cea de-a doua parte a zilei: lansarea, în prezența autorului, a volumului Pas cu pas semnat Klaus Iohannis și apărut la editura Curtea Veche. Sosit la târg în jurul orei 17:30, Klaus Iohannis, președintele ales al României, a vizitat standul Radio România - organizatorul Târgului Gaudeamus, după care și-a lansat cartea în prezența a numeroși vizitatori; sesiunea de autografe maraton care a urmat a determinat, în premieră, prelungirea programului târgului cu peste o oră.
Târgul rămâne deschis până duminică, 23 noiembrie, iar programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00 și 20:00. Pe baza biletelor și a abonamentelor de intrare, vizitatorii pot participa la Tombola Gaudeamus al cărei Mare Premiu este o Dacia Logan 10 ani.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:2,06 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
17
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău