Țara în care venitul minim garantat ar putea ajunge la 2.300 de euro
-
26 Mai 2016 11:29
Elveția ar putea acorda un venit minim garantat de 2.500 de franci pe lună tuturor cetățenilor adulți, fără să-i întrebe nimic.
În mai puțin de două săptămâni, elvețienii sunt chemați la urne să spună dacă sunt de acord cu introducerea unui venit minim pe economie de 2.500 de franci, adică echivalentul a 2.300 de euro.
Măsura ar urma să înlocuiască alte variante de ajutor social din Elveția și a parlamentarii care au propus-o spun că văr să ajute persoanele aflate în pericol de a-și pierde locurile de muncă, în special din cauza introducerii roboților în procesul industrial.
Celor care muncesc și câștigă salarii sub acest plafon ar urma să li se completeze veniturile lunare, iar șomerii vor primi automat această sumă.
Statistica arată că peste 90 al sută din populație câștigă deja mai mult decât valoarea venitului mimin propus și prin urmare, nu este foarte clar dacă referendumul va trece.
Nici măcar nu ar prima oară când s-ar putea întâmpla așa ceva, căci anul trecut elvețienii au respins o lege care prevedea un salariu mimin brut de 3.300 euro. Tot în 2015, a picat și o inițiativă prin care elvețienii ar fi putut beneficia de încă șase zile de concediu plătit.
Chiar și guvernul elvețian se opune venitului minim garantat. Impactul bugetar ar fi de aproape 23 de miliarde de euro în fiecare an, considerat prea mare chiar și pentru bugetul Elveției.