Țara din vestul Europei care a trecut de pragul de 10.000 de cazuri noi de COVID, pentru prima dată de la încheierea stării de urgență
-
13 Septembrie 2020 10:31
Pentru prima dată de la încheierea stării de urgență, Franța a înregistrat în ultimele 24 de ore 10.561 de cazuri noi de COVID-19, scrie Bloomberg, citat de DIGI24.ro.
Guvernul francez încearcă să evite întoarcerea la starea de urgență, iar oamenii trebuie să învețe să trăiască cu virusul, să fie vigilenți și să respecte măsurile anti-COVID, a declarat, vineri, premierul Jean Castex. "Virusul se răspândește într-un ritm alarmant în Franța" a mai spus Castex, potrivit sursei citate.
Mulți medici se tem că, la fel cum s-a întâmplat în martie, secțiile de terapie intensivă ar putea fi copleșite de numărul de pacienți în această toamnă.
În Franța, adunările cu un mare număr de persoane sunt deja interzise. În unele orașe, măștile sunt obligatorii în spațiile publice și chiar pe străzi. Zonele considerate de risc sunt mai ales Ile-de-France, din jurul Parisului, și Coasta de Azur.
Potrivit autorităților, ca și în alte țări europene, se înregistrează o creștere a numărului de infectări în rândul adulților tineri.