Tablouri, cărți, fructieră de la Klaus Iohannis, daruri de la Biserica Ortodoxă Română. Ce cadouri protocolare a primit Maia Sandu în ultimele luni
-
01 Decembrie 2024 13:15
Tablou cu portretul său, fructieră de la Klaus Iohannis, „Scrisori către Trump” de la Andrei Năstase, icoană de la ambasador și daruri de la reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. Toate acestea fac parte din lista celor 18 cadouri protocolare pe care le-a primit Maia Sandu în perioada iulie-septembrie curent, potrivit datelor publicate de Președinția Republicii Moldova, transmite News.ro.
În perioada iulie- septembrie curent, șefa statului a primit 18 cadouri protocolare, cel mai mare număr de daruri primit timp de trei luni, în acest an, conform agora.md.Valoarea totală de piață a darurilor se ridică la peste 22.100 de lei moldovenști.
Cel mai scump cadou a fost oferit de ministra pentru Europa și Afaceri Externe a Republicii Franceze, Catherine Colonna, în contextul participării în cadrul celei de-a cincea ediții a Platformei de Sprijin pentru R. Moldova și întrevederii cu șefa statului. Mai exact, este vorba de un suvenir din sticlă mată, care reprezintă un trandafir, și este lucrat manual de producătorul francez de artă Daum. Valoarea de piață a cadoului este estimată la 7.400 de lei.
De cealaltă parte, cel mai ieftin cadou ar costa în jur de 300 de lei și este vorba de un portretul președintei, un tablou în ramă, executat de Luminița Pătrățeanu. Acesta a fost oferit de primarul municipiului Edineț, în contextul vizitei de lucru pe care a făcut-o șefa statului.
Un alt portret, pe care l-a primit șefa statului, este cel al Regelui Mihai I al României. Acesta a fost acordat de șeful Secției radiologie imagistică din Edineț, în contextul participării președintei la inaugurarea Centrului primar de accident vascular cerebral din Edineț. 350 de lei este prețul aproximativ al cadoului.
Cadouri de la președinții țărilor vecine
La 1 iulie, Maia Sandu a primit din partea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, un tablou – reproducerea lucrării „The Zaporizhia nuclear power plant”. Darul a fost oferit în contextul participării șefei statului la Summitul pentru pace în Ucraina, din Confederația Elvețiană. Valoarea de piață a acestuia este estimată la 1.950 de lei.
Un alt șef de stat care i-a oferit un cadou Maiei Sandu, în perioada iulie – septembrie, este președintele României, Klaus Iohannis. S-a întâmplat în contextul vizitei oficiale la Chișinău a oficialului. Darul este o fructieră din sticlă, cu design în stil vintage, care ar costa aproximativ 1.050 de lei.
Cadouri de la ambasadori, prim-miniștri, primari sau foști demnitari
Unul dintre cadourile, care figurează printre cele mai scumpe care i-au fost oferite președintei R. Moldova în perioada iulie – septembrie, este din partea prim-ministrului Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden, în contextul vizitei oficiale la Chișinău. Mai exact, este vorba de un suvenir de colecție – două fluiere mici în formă de păsări, din sticlă colorată, create manual în atelierul „Pascale Seil” din Luxemburg. Valoarea de piață a cadoului este estimată la 3.000 de lei.
Maia Sandu a mai primit, în luna septembrie, două cadouri din partea ambasadorului SUA, Kent D. Logsdon, în contextul întrevederii cu șefa statului și a finalizării mandatului. Este vorba despre două cărți-album „Philadelphia: Portrait of a City” și „Pittsburgh: A renaissance city”, de Michael P. Gadomsk. Prețul acestora este estimat la 350 de lei.
Un alt cadou protocolar, care oscilează în jurul aceleiași valori de piață, a fost oferit de ambasadorul R. Franceze în R. Moldova, Paul Graham, în contextul întrevederii cu șefa statului și a finalizării mandatului. De această dată, darul, de asemenea, este o carte – „Prut și Nistru, râuri care leagă maluri”, de Véronique Popine. Aceasta ar costa aproximativ 380 de lei.
Ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Marko Șevcenco,este un alt diplomat care, în contextul întrevederii cu șefa statului și a finalizării mandatului, i-a oferit un cadou Maiei Sandu. De această dată, nu este vorba de o carte sau un suvenir, ci de o icoană e, pictată pe placă de lemn. Aceasta ar costa aproximativ 460 de lei.
Primarii sunt alte autorități care au avut să-i ofere ceva în dar șefei statului, în perioada iulie-septembrie. Pe lângă portretul său, pe care l-a primit de la primarul din Edineț, președintei i-a mai fost acordat un cadou din partea primarului orașului Nisa, din R. Franceză. De această dată, este vorba de cartea-album „Nice la belle”, care ar costa 490 de lei.
Andrei Năstase, ex-ministru al Afacerilor Interne, în contextul unei vizite la Președinție, din 22 iulie, i-a oferit șefei statului cartea „Letters to Trump”, de Donald J. Trump. Valoarea cadoului este estimată la 1.450 de lei.
Daruri de la Biserica Ortodoxă Română
În contextul participării șefei statului la premiera spectacolului „Grădina de sticlă”, în cadrul reuniunii teatrelor naționale românești la Chișinău, șefa statului a primit mai multe cadouri. Printre acestea se numără și două cărți-album, a căror valoare este de 1.170 și, respectiv, 1.230 de lei.
„Monasteries and Churches of Transylvania” și „The Monasteries of Oltenia” sunt titlurile lucrărilor. Darurile au fost oferite de reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, la 13 septembrie.
Alte portrete și cadouri de la artiști
La premiera spectacolului „Grădina de sticlă”, în cadrul reuniunii teatrelor naționale românești la Chișinău, președinta Maia Sandu s-a mai ales cu trei cărți-album.
Două dintre acestea au fost oferite de Ludmila Patlanjoglu, teatrolog, istoric și critic de teatru român. „TNC: Purcărete- Boroghină: Pelerini în marele teatru al Lumii” și „Gigi Căciuleanu – Omul Dans”, sunt titlurile lucrărilor. Cadourile sunt estimate la 650 și 450 de lei.
Actorii de la Teatrul National „I.L. Caragiale”, din București, i-au oferit președintei cartea-album „Regele nu moare”, estimată la 580 de lei.
Ultimul cadou protocolar, pe care l-a primit șefa statului în al treilea trimestru din acest an, este de la fotograful Andrei Mardari, în contextul vizitei de lucru a șefei statului în raionul Ialoveni. Este vorba despre cartea-album „Trepte în zbucium”, care ar costa aproximativ 564 de lei.
În perioada ianuarie – martie, președinta Maia Sandu a primit opt cadouri. Valoarea de piață totală a acestora se ridică la 31.445 lei. Cel mai scump cadou din cele opt, este un covor din lână în stil popular tradițional. Valoarea de piață a acestuia se ridică la 17.490 de lei.
În perioada lunilor aprilie – iunie curent, șefa statului a primit patru cadouri. Valoarea de piață totală a acestora se ridică la 6.410 de lei.