TABEL | Deși autoritățile spun că ar fi scăzut numărul de decese de COVID-19 în R.Moldova, cifrele arată altceva

  • 29 Mai 2020 14:40
TABEL | Deși autoritățile spun că ar fi scăzut numărul de decese de COVID-19 în R.Moldova, cifrele arată altceva

Republica Moldova se află pe primele locuri în lume după numărul deceselor raportate la numărul populației - cu peste 79 de cazuri la un milion de locuitori. Deși autoritățile susțin că în ultimele zile ar fi scăzut numărul de îmbolnăviri, foștii miniștri ai Sănătății susțin că guvernanții nu prezintă cifrele reale și cred că numărul de infectări ar fi mai mare.

Autoritățile din sănătate au anunțat, astăzi, că numărul de cazuri noi de infecție cu COVID-19 a scăzut în ultimele șapte zile cu 11 la sută, comparativ cu săptămâna precedentă. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, în perioada 22 - 28 mai s-au înregistrat 1021 de cazuri noi de infecție, comparativ cu 1151 de cazuri confirmate în perioada 15 - 21 mai.

Directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a explicat că numărul deceselor a scăzut cu 7 la sută. Cifrele oficiale prezentate zilnic în perioadele respective de către Ministerul Sănătății și raportate la Organizația Mondială a Sănătății arată, însă, că de fapt în ultima săptămână s-au înregistrat cu zece decese mai mult, adică 49 de cazuri, decât acum o săptămână când s-au constatat 39 de decese.

TABEL | Deși autoritățile spun că ar fi scăzut numărul de decese de COVID-19 în R.Moldova, cifrele arată altceva

 

Pe de altă parte, autoritățile atenționează asupra riscului ca în următoarele cinci săptămâni să se mențină trendul de creștere a cazurilor de infecție, dacă rata de contaminare va rămâne aceeași.

„Dacă rata de contagiozitate rămâne să varieze între indicatorii 0,9 – 1,3, noi riscăm să menținem trendul de creștere a cazurilor. În cazul în care rata de contagiozitate coboară sub valoarea 1 și variază între indicatorii 0,6 – 0,9, noi cu siguranță vom înregistra un trend de scădere a incidenței prin infecție cu COVID-19, astfel încât, dacă păstrăm acest indicator la valoare 0,6 -0,7, noi în luna iunie vom putea înregistra per săptămână sub 200 de cazuri de îmbolnăvire. În caz contrar, tendința și trendul de înregistrare masivă a cazurilor care va depăși cifra de o mie este unul real.”

În funcție de evoluția epidemiologică, ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că s-ar putea reveni la unele restricții care au fost recent relaxate.

„În ultima hotărâre care a fost aprobată de către Comisia națională Extraordinară de sănătate Publică, se conține un punct care determină concret că în funcție de evoluția situației epidemiologice în Republica Moldova, măsurile determinate vor fi revizuite. Adaptare presupune nu doar aspectul de relaxare a unor măsuri, dar și este vorba poate de revenirea la sistarea unor activități care au fost adaptate.”

Autoritățile nu prezintă adevărata statistică despre numărul persoanelor infectate cu COVID-19, susțin foștii miniștri ai Sănătății, care cred că numărul celor infectați este cu mult mai mare și că guvernanții s-au grăbit să ridice restricțiile. Directorul ANSP, Nicolae Furtună, i-a invitat să vină în echipă și dacă epidemiologii, virusologii și specialiștii în sănătate publică greșesc, atunci ei sunt de acord să accepte și să ia în calcul erorile.

Până în prezent au fost confirmate 7725 de cazuri de infecție cu COVID-19 în R. Moldova. Puțin peste jumătate din bolnavi s-au vindecat, iar 283 de persoane au decedat. Și un număr mare de lucrători medicali – peste 1500 s-au îmbolnăvit de COVID-19, iar 18 au decedat.

De menționat că Rep. Moldova se află pe primele locuri în lume după numărul deceselor raportate la numărul populației. Astfel, conform site-ului statista.com, cu 79 de decese la un milion de populație, Rep. Moldova se află pe locul 13 în Europa și pe locul 19 în lume. Totodată, țara noastră se situează pe primul loc la acest capitol printre statele din Europa Centrală și de Est.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău