Susținători ai opozantului rus, Aleksei Navalnîi, reținuți înainte de învestirea lui Vladimir Putin
-
04 Mai 2018 15:05
Numeroși susținători ai principalului oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, au fost reținuți astăzi, în ajunul unei manifestații anunțate pentru sâmbătă împotriva învestiturii la 7 mai a președintelui Vladimir Putin pentru al patrulea mandat, informează două organizații neguvernamentale din Rusia, citate de AFP.
Potrivit OVD-Info, organizație specializată în monitorizarea arestărilor în rândurile opoziției, un susținător al lui Navalnîi a fost reținut în timp ce distribuia pliante la Riazan (centrul țării), iar o coordonatoare locală a opozantului a fost interpelată în curtea locuinței sale din Krasnoiarsk, în Siberia.
Organizația de opoziție "Rusia deschisă" a informat de asemenea cu privire la arestarea unor militanți la Sankt-Petersburg, al doilea oraș ca importanță al țării, și în Krasnodar (sud).
Un alt activist a fost convocat de anchetatori la Habarovsk (Extremul Orient rus), în timp ce poliția a percheziționat sedii ale mișcării lui Navalnîi din Ekaterinburg (Ural) și a confiscat pliante cu apeluri către populație de a veni la manifestația de sâmbătă, potrivit OVD-Info.
"Bătrânul fricos Putin crede că este Țar. El nu este însă țar și de aceea trebuie să ieșiți în stradă la 5 mai", își îndeamnă Navalnîi compatrioții pe Twitter.
Aleksei Navalnîi i-a chemat pe oameni din toată Rusia să iasă în stradă sâmbătă, cu două zile înainte de ceremonia de învestitură a președintelui Vladimir Putin, reales la 18 martie pentru al patrulea mandat prezidențial.
Declarat neeligibil din cauza unei condamnări penale într-un dosar pe care el îl consideră ca fiind orchestrat de Kremlin, Navalnîi nu a putut să candideze la recentele alegeri prezidențiale. El speră să repete sâmbătă succesul manifestațiilor antiguvernamentale organizate de el anul trecut.
Înainte de învestitura precedentă a lui Vladimir Putin, la 6 mai 2012, o manifestație anti-Kremlin în Piața Bolotnaia din Moscova a dus la confruntări cu poliția.
Numeroși manifestanți au fost condamnați la pedepse mergând până al trei ani și jumătate de închisoare pentru violențe într-un proces denunțat de organizațiile pentru apărarea drepturilor omului drept un "simulacru" de justiție.