DIGI24.ro prezintă mărturiile supraviețuitorilor. 

Stanislav Maistruk: Ne-am ascuns în subsoluri. Pe deasupra șuierau rachete. Stăteam acolo cu fiica noastră și rachetele zburau pe deasupra noastră. Femeile (vecinele de alături, n.red.) au murit în aceeași zi.

Vladmir: Nu am ieșit deloc din casă. Deloc. Am auzit ceva, explozii. Vecinul meu a ieșit și bum! Asta a fost tot pentru el. Pur și simplu nu pot înțelege... De ce trebuie să omoare civili? Eu nu înțeleg!

Bărbat: Uite! Uite ce-au făcut! Nemernicii ăia de ruși, gunoaie, la naiba! Pentru ce? Era atât de tânăr!
Femeie: Chiar în cap...
Bărbat (plânge): Era atât de tânăr... La naiba! Fratele meu!

Serhii: Tatăl lui a venit și a întrebat unde este fiul lui. Se dusese la mama lui să-i ducă ceva de mâncare și s-a dus, omule. Pentru ce? Pentru ce l-au împușcat bestiile astea? Bestiile!

Liudmila: A ieșit doar cu gunoiul și a fost împușcat. Și l-am găsit după șapte zile, din întâmplare, acolo la subsol, pe strada centrală. L-am găsit într-o magazie. Și astăzi l-am găsit și pe prietenul lui.

Bărbat: Rușii au venit aici și ne-au adus această durere. Aceste lucruri sunt oribile. Ei au spus... când au venit, au spus: „Am venit să vă salvăm”. „De ce să ne salvați?”. Eu mergeam la muncă, fiul meu mergea la școală. Toți aveam de lucru, câștigam bani, totul era bine. Dar nu, au venit ei și ne-au adus această durere. Ne-au ucis prietenii. Ne-au schilodit oamenii. Ne-au distrus casele... Nu știu cum să spun... Aceștia nu sunt oameni.

Valentina: Vrem să ne continuăm viețile. Unde altundeva să mergem? Aici m-am născut. Nu voi renunța la locul meu, la țara mea. Voi rămâne aici până la sfârșit. Suntem ucraineni puternici, vom supraviețui orice s-ar întâmpla.