Lukoil va fi achiziționată de Gunvor Group, după sancțiunile SUA

  • 30 Octombrie 2025 14:16
Lukoil va fi achiziționată de Gunvor Group, după sancțiunile SUA

Gigantul petrolier rus „Lukoil” a anunțat joi că a acceptat o ofertă din partea multinaționalei „Gunvor Group” pentru achiziționarea filialei sale internaționale, într-o tranzacție care ar constitui cea mai semnificativă vânzare de active corporative de la impunerea sancțiunilor americane asupra companiei, săptămâna trecută, transmite IPN.

„Gunvor Group” este o companie înregistrată în Cipru, cu birouri comerciale în peste 20 de locații la nivel global, având sediul principal în Elveția. Aceasta se numără printre cele mai mari companii independente de comerț cu petrol din lume. În prezent, biocombustibilii, gazul natural și sursele regenerabile de energie constituie aproximativ jumătate din volumul total al tranzacțiilor sale.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a impus săptămâna trecută sancțiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere din Federația Rusă – Rosneft și Lukoil – ca reacție la agresiunea militară împotriva Ucrainei. Zilele trecute, „Lukoil” a anunțat că intenționează să își vândă activele din străinătate, după sancțiunile impuse de către SUA împotriva sa.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
22,55
Câțiva nori
Umiditate:64 %
Vint:2,99 m/s
Sat
22
Sun
17
Mon
18
Tue
21
Wed
22
Arhivă Radio Chișinău