Summitul Comunității Politice Europene | Mizele pentru Republica Moldova

  • 30 Mai 2023 16:43
Summitul Comunității Politice Europene | Mizele pentru Republica Moldova

Republica Moldova va deveni pentru o zi centrul decizional al Europei. Aproape 50 de lideri ai țărilor europene și înalți oficiali ai Uniunii Europene se vor reuni la Bulboaca și vor discuta despre cum poate fi asigurată pacea, securitate, dezvoltarea și conectivitatea în Europa. Despre principalele mize ale acestui Summit istoric pentru Republica Moldova, dar și cum merg pregătirile pentru acesta au discutat invitații videoconferinței: „Summitul Comunității Politice Europene: Mizele și implicațiile pentru Republica Moldova”, organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, transmite IPN.

Potrivit Stelei Leucă, secretară de stat la MAEIE, sunt setate două subiecte importante de discuție, primul fiind securitatea, iar al doilea – reziliența energetică și conectivitatea. Participanții se vor diviza în câteva grupuri de lucru, după care discuțiile vor fi reflectate în cadrul unei reuniuni a tuturor liderilor. Evenimentul vine să arate dedicația Moldovei pentru valorile europene democratice.

Mihai Mogîldea, directorul adjunct IPRE, a menționat  că formatul summitului oferă posibilitatea întrevederilor bilaterale. Acest lucru poate ajuta Moldova să aducă în discuții prioritățile pentru țară. Subiectele la care ar trebui să se atragă atenția vizează asistența pe dimensiunea de securitate și apărare, creșterea suportului UE și al statelor membre pentru sectorul de apărare. Potrivit lui, este nevoie de echiparea armatei, protejarea spațiului aerian și contracararea amenințărilor hibride. Cu siguranță prioritatea numărul unu, spune Mihai Mogîldea, este promovarea progreselor și priorităților Moldovei pe dimensiunea parcursului de aderare la UE.

Dorina Baltag, doctor în științe politice, cercetătoare la Institutul pentru Diplomație și Guvernanță internațională la Londra, spune că este important ca această comunitate să depășească o simplă „oportunitate fotografică”. E important ca rezultatele summitului să fie concrete și să ajungă la cetățeni. În opinia sa, prin faptul că anume nouă ni s-a oferit ocazia să fim prima țară gazdă non-UE a acestui summit demonstrează votul de încredere al partenerilor și trebuie să demonstrăm angajamentul față de valorile și interesele comune ale comunității europene. Dorina Baltag crede că Moldova este văzută în acest moment într-o cheie pozitivă, având o fereastră de oportunitate și potențial să răspundă pe măsură.

Stas Madan, director al Programului Mediu de afaceri și IMM la Expert-Grup, spune că,
pe lângă câștigurile de politică externă, potențiale beneficii economice nu sunt de neglijat. Una din cele două teme ale summitului vizează securitatea energetică și conectivitatea. În contextul agresiunii ruse în Ucraina, producătorii moldoveni suferă foarte mult anume din perspectiva de conectivitate, având în perioada aceasta o creștere substanțială a costurilor de transport și logistică. Ceea ce definește relațiile economice ale Republicii Moldova pot fi sumarizate prin indicatori cheie: comerțul extern, investițiile străine directe, remitențele și asistența externă. De exemplu, datele din anul 2022 arată că peste 80% din tot exportul Republicii Moldova merge în statele din Comunitatea Europeană. Pe agenda bilaterală la summit pot fi abordate și diverse interese ale Republicii Moldova, a mai spus Stas Madan.

George Saghin, specialist în afaceri externe și relații internaționale, a menționat că un astfel de eveniment în Moldova deschide componenta investițiilor străine. Din punct de vedere diplomatic este o mare premisă de găsire a soluțiilor la temele la care soluții momentan nu sunt, cum ar fi reglementarea conflictului transnistrean, provocări de ordin administrativ.

Dionis Cenușă, director al Programului Integrare Europeană, Expert-Grup, spune că astăzi Consiliul Europei nu mai este ce a mai fost din cauza înlăturării Rusiei din organizație. Și multe alte organizații regionale din în care Rusia separat sau împreună cu Belarus au fost excluse nu mai sunt relevante. În tot acest context negativ pentru relațiile regionale și intra-regionale, Comunitatea Politică Europeană este o tendință pozitivă, unde UE preia rolul de actor regional major, capabil să pună împreună sinergii și să pună la masă guverne. În acest context, Ucraina are de câștigat. Ideea organizării evenimentului la Chișinău nu este doar un cadou geopolitic pentru o anumită guvernare din Moldova, dar și un gest simbolic, politic pentru Ucraina.

La Summitul Comunității Politice Europene vor veni 47 de șefi de stat și de guvern (27 de membri UE și 20 non-membri), precum și președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene și președintele Parlamentului European.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:6,17 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău