Suedia s-a răzgândit și anunță că nu mai exclude aderarea la NATO
-
31 Martie 2022 09:43
Șefa guvernului suedez, Magdalena Andersson, a declarat că țara sa "nu exclude" o candidatură de aderare la NATO ca o consecință a invaziei ruse în Ucraina, după ce își exprimase până acum opțiunea de a vedea Suedia rămânând în afara alianțelor militare.
"Nu exclud în niciun fel aderarea la NATO", a afirmat ea într-un interviu acordat televiziunii publice SVT, citat de AFP. "Vreau ca noi să facem o analiză aprofundată a posibilităților pe care le avem în această situație, amenințările și riscurile asociate pentru a lua cea mai bună decizie pentru Suedia", a declarat lidera social-democrată, scrie digi24.ro.
Suedia nu este membră NATO și este oficial nealiniată militar, chiar dacă ea este parteneră a Alianței Nord-Atlantice și a abandonat linia de neutralitate strictă după sfârșitul Războiului rece.
În ziua în care Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, Magdalena Andersson respinsese ideea aderării la NATO, afirmând că "într-o astfel de situație este crucial ca linia Suediei în politica sa de securitate să rămână neschimbată".
La 8 martie, ea intrase într-o polemică chiar, afirmând că o candidatură suedeză ar risca să "destabilizeze" securitatea în nordul Europei. Moscova este foarte ostilă intrării Suediei și a Finlandei în Alianța Nord-Atlantică.
Sondajele arată că mare parte din populația Suediei este de acord cu alăturarea țării la NATO
În Suedia, războiul din Ucraina a provocat un salt spectaculos în favoarea aderării, cu aproape 50% din populație pronunțându-se pentru alăturarea la NATO, potrivit mai multor sondaje apărute de la începutul lunii martie. Procentul celor care se opun a scăzut la 25-30%.
"Este un lucru la care se gândesc mulți suedezi în acest moment și eu mă gândesc la fel de mult", a explicat Andersson.
Problema se anunță drept unul din marile subiecte ale campaniei pentru viitoarele alegeri legislative din 11 septembrie.
Conservatorul Ulf Kristersson, aflat în fruntea opoziției de dreapta, și-a anunțat intenția de a depune o candidatură la aderare dacă obține o majoritate în parlament. Democrații Suediei (SD), partid de extrema dreaptă, s-au declarat deschiși față de aderarea țării la NATO.
Partidul social-democrat al Magdalenei Andersson s-a opus în trecut aderării la Alianța Nord-Atlantică.
Însă dacă interesul Suediei este să nu mai rămână în afara alianțelor militare, în mod "natural" premierul va exercita presiuni pentru schimbarea liniei partidului său, a afirmat ea miercuri.
Războiul din Ucraina a suscitat de asemenea o importantă dezbatere asupra NATO în Finlanda vecină, unde o revizuire strategică este în curs în vederea unei posibile dezbateri naționale.