Suedia anunță că va continua timp de șase luni controalele la graniță
-
11 Mai 2017 08:37
Suedia anunță că va continua timp de șase luni controalele la frontiere. Potrivit Guvernului de la Stockholm, măsura se aplică în porturile de pe coastele de sud și de vest și pe podul care leagă Suedia de Danemarca.
Controalele au fost instituite ca reacție la criza refugiaților din 2015, când în Suedia intrau mii de solicitanți de azil pe săptămână.
Și Norvegia a prelungit până în noiembrie controalele temporare la frontieră pentru a controla fluxul de imigranți, relatează Agerpres. Anunțul a fost făcut de ministrul norvegian al justiției, Per-Willy Amundsen, care a precizat că măsura este necesară din cauza situației nesigure privind migranții din Europa. Norvegia nu este membră a Uniunii Europene, însă face parte din zona Schengen, care permite călătoria fără pașaport în 26 de țări fără controale la frontieră.