SUA: Trump găzduiește un ''summit'' pentru a denunța ''reaua credință'' a rețelelor de socializare
-
11 Iulie 2019 19:30
Președintele american Donald Trump găzduiește joi la Casa Albă un "summit" pentru a denunța "reaua credință" a rețelelor de socializare, vinovate, în opinia sa, de complicitate cu stânga, relatează AFP, citat de Agerpres.
Întâlnirea, despre care executivul american a oferit puține informații, va avea loc fără principalii actori din acest sector, cum ar fi Twitter și Facebook, dar cu cei mai critici conservatori față de Silicon Valley.
"Un mare subiect astăzi la Summitul privind rețelele de socializare de la Casa Albă vor fi reaua credință uriașă, partizanatul, discriminarea și suprimarea practicate de unele companii", a scris joi dimineață Trump într-o lungă serie de postări pe Twitter.
"Nu le vom mai lăsa să facă acest prea mult timp", a adăugat el, după care a lansat un nou atac asupra instituțiilor media de 'fake news', care, în opinia sa, "nu sunt atât de puternice" ca rețelele de socializare și au pierdut "mult din credibilitate".
"Summitul" va reuni mai multe organizații sau personalități conservatoare care se plâng cu regularitate că sunt cenzurate. Conform unor media americane, vor fi reprezentate site-ul PragerU, care publică înregistrări video cu perspective foarte de dreapta, sau organizația TurningPoint USA, care afirmă că universitățile americane fac "propagandă de stânga".
Șeful organizației Project Veritas, care se laudă că s-a infiltrat printre giganții din Silicon Valley pentru a demonstra că aceștia sunt extrem de partizani, a afirmat de asemenea într-un email că a fost invitat.
În opinia lui Daniel Castro, vicepreședinte al Fundației pentru tehnologia informației și inovare, riscul unui astfel de "summit" este de a da "unora dintre cele mai excentrice personalități de acest tip o aparență de legitimitate".
Reuniunea survine într-un moment delicat pentru giganții americani din domeniul tehnologiei, acuzați de cenzură de către conservatori, dar și că nu fac suficient pentru a elimina materialele care instigă la ură online.
Sursa:Agerpes