SUA: Transportul de arme către Ucraina ar putea deveni mai dificil în zilele următoare

  • 07 Martie 2022 19:26
SUA: Transportul de arme către Ucraina ar putea deveni mai dificil în zilele următoare

Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, a afirmat luni că poate deveni mai greu de transportat arme către Ucraina în zilele următoare, relatează Reuters, citat de Agerpres.

''Este esențial ca ceea ce trimitem să fie ceea ce (președintele Ucrainei Volodimir) Zelenski cere. El știe de ce are nevoie armata lui'', a declarat responsabilul american la Madrid, în cadrul unui turneu de o săptămână pe care îl efectuează în Turcia, Spania și Africa de Nord.

''S-ar putea să devină mai greu în zilele următoare și va trebui să găsim alte modalități pentru a gestiona'' situația, a adăugat Wendy Sherman, fără a da mai multe detalii.

Șeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, s-a deplasat săptămâna trecută la un aerodrom neidentificat lângă granița cu Ucraina, care a devenit un hub pentru transportul de arme, a declarat un înalt oficial din Departamentului Apărării american, care a asistat direct la efortul multinațional de a trimite arme în Ucraina pe fondul invaziei neprovocate a Rusiei, potrivit unui material difuzat duminică de CNN pe pagina sa de internet.

Amplasarea aeroportului rămâne un secret pentru a proteja transporturile de arme, inclusiv rachete antitanc, în Ucraina. Armata rusă nu a vizat aceste transporturi odată ce au intrat în Ucraina, a spus oficialul, dar există o anumită îngrijorare că Rusia ar putea începe să ia la țintă livrările pe măsură ce avansează cu invazia.

Serviciul de Informații Externe rus (SVR) a susținut vineri că transporturi de armament și combatanți sosesc în Ucraina prin Polonia. ''Informații primite de SVR arată că servicii speciale din SUA și Marea Britanie au transformat de facto teritoriul Poloniei pe parcursul ultimelor câteva săptămâni într-un 'hub logistic' folosit pentru livrările de arme în Ucraina și transportul de combatanți, inclusiv din Orientul Mijlociu'', afirmă serviciul de spionaj rus într-o declarație publicată vineri pe website-ul său.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău