SUA s-au oferit să medieze un acord de pace între Armenia și Azerbaidjan

  • 26 Iulie 2022 10:55
SUA s-au oferit să medieze un acord de pace între Armenia și Azerbaidjan

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat separat cu liderii Armeniei și Azerbaidjanului, luni, pentru a încerca să impulsioneze un acord de pace între fostele republici sovietice, care au purtat un război de șase săptămâni în 2020 din cauza regiunii disputate Nagorno-Karabah.

În declarații aproape identice, Departamentul de Stat a precizat că Blinken a discutat cu premierul armean Nikol Pashinyan și cu președintele azer Ilham Aliyev despre „oportunitatea istorică a celor două națiuni de a realiza pacea în regiune”. În acest sens, șeful diplomației americane a înaintat oferta SUA de a se implica în negocieri bilaterale cu cele două state. 

De asemenea, Blinken a salutat o întâlnire recentă între miniștrii de externe ai celor două țări, a încurajat continuarea dialogului și a oferit asistență din partea SUA pentru „facilitarea legăturilor regionale de transport și comunicare”, a precizat Departamentul în declarațiile sale. Secretarul a reafirmat, totodată, sprijinul SUA pentru discuțiile productive purtate sub egida UE.

Disputa privind Nagorno-Karabah, un teritoriu muntos din interiorul Azerbaidjanului controlat din anii 1990 de etnicii armeni, a degenerat în 2020 într-un război de șase săptămâni în care trupele azere au recucerit porțiuni de teritoriu. Cele două părți au convenit să lucreze la un plan de pace după ce Rusia a intermediat o încetare a focului.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău