SUA: O Curte de Apel ordonă abandonarea acuzațiilor împotriva lui Michael Flynn, fost consilier al lui Trump
-
24 Iunie 2020 19:23
O Curte federală de Apel din SUA a dispus miercuri abandonarea acuzațiilor împotriva unui fost consilier pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump, Michael Flynn, urmărit în justiție pentru că a mințit în legătură cu contactele sale cu un diplomat rus, în ancheta privind ingerința Moscovei în alegerile prezidențiale din 2016, transmit AFP, dpa și Reuters, preluat de Agerpres.
Decizia Curții de Apel din Washington DC, luată cu două voturi pentru și unul împotrivă, dă dreptate Departamentului Justiției, care a retras în luna mai dosarul de acuzare împotriva generalului Flynn, declanșând proteste și acuzații de ingerință politică.
Judecătorul însărcinat cu dosarul, Emmet Sullivan, a refuzat atunci să-l închidă imediat. El a numit un fost magistrat pentru a studia motivele guvernului și a prevăzut o audiere pentru dezbaterea lor.
Curtea din Apel din Washington i-a ordonat însă să renunțe. 'Este vorba despre a ști dacă, atunci când guvernul explică faptul că urmărirea în justiție nu mai este în interesul public, un judecător poate prelungi dosarul numind un terț, încurajând participarea publicului și anchetând asupra motivelor guvernului. La toate aceste puncte, Constituția și precedentele sunt clare: nu poate', se arată în decizie.
Michael Flynn a fost primul membru al anturajului lui Trump care a fost anchetat în amplă investigație legată de suspiciunile de complicitate între Moscova și echipa de campanie a miliardarului.
După ce a participat la campania lui Trump, Flynn a avut contacte confidențiale cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, în decembrie 2016.
Devenit consilier pentru securitate națională, Flynn a fost interogat la 24 ianuarie 2017 de către FBI, dar generalul a ascuns aceste contacte. El a fost obligat rapid să demisioneze pentru că l-a mințit și pe vicepreședintele Mike Pence.
În 2017, Michael Flynn a acceptat să pledeze vinovat de sperjur și să coopereze cu ancheta privind ingerința rusă.
În 2019, amenințat cu o pedeapsă de 6 luni de detenție, el și-a schimbat echipa de avocați și strategia de apărare, cerând de atunci anularea procedurii și prezentându-se drept victima unei manipulări.
Sursa:Agerpres