SUA au suspendat importurile de porci și produse din carne de porc din Polonia

  • 19 Octombrie 2018 09:24
SUA au suspendat importurile de porci și produse din carne de porc din Polonia

Statele Unite au suspendat importurile de porci și produse din carne de porc din Polonia, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană în această țară, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În SUA nu există această maladie, iar fermierii sunt îngrijorați că o eventuală apariție a pestei îi va obliga să-și sacrifice porcii și să limiteze exporturile.

Departamentul american al Agriculturii (USDA) a informat că revizuiește protocoalele privind exporturile Poloniei după ce a descoperit că una dintre facilitățile care livrau carne de porc către SUA nu îndeplinea cerințele menite să oprească răspândirea pestei. O a doua facilitate din Polonia este de asemenea verificată, conform USDA.

Instituția colaborează cu autoritățile pentru a verifica bagajele pasagerilor care vin din Polonia, pentru a se asigura că nu intră în SUA produse restricționate.

Până acum, virusul a fost descoperit în opt țări din estul UE, precum și în Ucraina și Rusia. România, Polonia, Ungaria și Bulgaria sunt țările cele mai afectate de pesta porcină africană, autoritățile și fermierii fiind extrem de îngrijorați din cauza ritmului în care se răspândește epidemia. În august, România a confirmat cea mai gravă epidemie de la Al Doilea Război Mondial și până în prezent, sacrificând aproximativ 350.000 de porci din cauza pestei porcine africane.

Pesta porcină africană s-a extins rapid în Europa de Est și în China - cel mai mare producător global de carne de porc - unde apar zilnic noi cazuri la distanțe mari unul față de altul.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin și nici tratament.

Singurele metode de prevenție eficiente sunt menținerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme și gestionarea rapidă și eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricții privind mișcarea animalelor, a produselor și subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile și controlul circulației animalelor.

Potrivit autorităților veterinare, pesta porcină africană nu afectează și nu se transmite la oameni, nefiind nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social și din punct de vedere economic.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău